Am observat un lucru trist, faptul că printre creștinii autentici a apărut ideea de contract atunci când slujitorul se angajează că va răspunde unei invitații (mai rar dar am auzit), asta pentru că tot mai mulți nici măcar nu se mai sinchisesc să anunțe că nu mai pot ajunge pentru că au ales să ”onoreze” altă invitație, ci pur și simplu nu mai vin. Se pare că unde sunt mai mulți și mai mult e mai atractiv. Să ne ferească Dumnezeu de două feluri de măsuri față de oameni despre care știm de la Solomon că sunt o scârbă înaintea Domnului (Prov. 20:10).
Jertfa nebunului este promisiunea neîmplinită și este o jertfă nebună pentru că atunci când nu-ți onorezi cuvântul tot efortul depus după se anulează. Muncești degeaba.
Aud tot mai des din gura lumii că ”pocăiții” nu sunt oameni de cuvânt, ei știu că aceștia trebuie să fie oameni ireproșabili. Mai este valabil cuvântul acela din Scriptură care spune că da să fie da și nu să fie nu, iar ce trece peste vine de la cel rău (Matei 5:37)? De ce ar fi încălcarea cuvântului mai de trecut cu vederea decât alte păcate cum ar fi curvia? Ne concentrăm pe lucruri mărețe și pierdem credincioșia față de cele mărunte, care nu sunt mai neimportante.
Cristos nu ne-a zis să facem contracte între noi chiar și pentru cele mai mici înțelegeri ci să fim impecabili la capitolul ținerii cuvântului la fel ca în toate celelalte domenii de altfel. Dacă creștinul nu-și mai ține cuvântul atunci de la cine să avem speranțe?
Este de înțeles când nu poți să-ți ți cuvântul din motive obiective și când te dezlegi față de cel căruia i-ai promis, găsești înțelegere și eventual reprogramezi, dar nu este ok să-ți faci un obicei din a nu-ți ține cuvântul. Cum bine spune Petru Creția: ”Trădarea încrederii este un fel de a-l mutila moralmente pe aproapele nostru, de a-l determina să facă parte din tipul neîncrezătorului, al bănuitorului, al suspiciosului.”
Există pericolul major ca cei care au înțeles chemarea de a merge și de a vesti Evanghelia lui Cristos să nu se mai concentreze pe oameni, ci pe evenimente, pe poziții, pe titluri, pe avantaje materiale și pe multe alte astfel de lucruri numai pe slujirea semenilor nu. Este tot mai des întâlnit astăzi ”slujitorul” acela care de dragul unui eveniment major la care este chemat ignoră sau trece cu ușurință peste ajutorul sau promisiunea pe care i-a făcut-o unei persoane. Titlurile și ceea ce facem noi la evenimentele ”majore” sunt gunoaie în ochii lui Cristos când am pierdut din vedere iubirea pentru oameni.
Am înțeles cu greu cum poți să te dai să fii ars pe rug și totuși să nu ai dragoste (1 Corinteni 13:3). Da poți muri pentru o cauză, pentru cauza ta, pentru faimă, pentru ceea ce tu iubești și să pară că o faci pentru alții. Poți fi martir în ochii oamenilor însă în ochii lui Dumnezeu contează doar felul în care ai iubit fiecare om în parte și nu pe cei mulți care te-au venerat. E ușor să iubești mulțimile și greu să iubești individul.
Ne concentrăm din păcate pe obiective și pierdem din vedere omul în sine. Ne concentrăm pe scene și pierdem din vedere pe cei care vin în fața scenei pentru ajutor. Ne concentrăm pe amvoane și pierdem din vedere faptul că trebuie să trecem așa cum a trecut Cristos printre rânduri când a împărțit pâinile și peștii înmulțiți. Îi slujim pe alții în funcție de avantajele pe care ni le aduc când Cristos ne-a învățat să-i iubim mai ales pe cei care nu ne pot oferi nimic în schimb.
Cristos a predicat la mii de oameni dintr-o barcă și apoi a plecat noaptea târziu pentru a salva unul singur de pe malul celălalt, unul care era stăpânit de o legiune de demoni. El este și Domnul maselor dar și Domnul individului. Este și Domnul turmei dar și Domnul oii pierdute.
Cel mai sugestiv moment pentru a înțelege ceea ce vrea Cristos de la noi este momentul acela când îl întreabă pe liderul grupului de ucenici, pe Petru, dacă-L iubește. Iar de fiecare dată îi dă câte o îndatorire. Da, sunt trei diferite nu aceeași. Prima oară Cristos începe cu grija pentru mielușei. Îi cere lui Petru să se concetreze prima dată pe micuți, pe cei neînsemnați. Pe cei în creștere din turmă, apoi pe oițe și apoi oi (Ioan21:15-17). Noi tot hrănim oi și uităm mielușeii. Ne e mai ușor cu oile că ele se descurcă mai mult singure, însă fugim de mielușei, care necesită mai multă atenție.
Când ai rănit deliberat pe aproapele tău și apoi te duci să slujești mii de oameni atunci tot ce faci se anulează pentru că înaintea lui Cristos contează enorm cum tratezi fiecare persoană. A sluji o turmă care paște liniștită pe câmp este mai ușor decât a căuta o oaie pierdută. Nouă ne-ar plăcea mai mult să stăm liniștiți cu oile ascultătoare decât să mergem ca și Cristos după oile pierdute.
Doamne ajută-ne să fim ca Tine!
Cu drag și prețuire,
Toni Berbece