Skip to main content

De ziua ta copil frumos,

De ziua ta îți doresc să faci față vremurilor care vor veni si care vor pune presiune pe tine să nu mai fii un copil inocent, cu chip angelic, cu naivitate gingașă și cuget sensibil de porțelan. Mă rog pentru tine copile să nu-ți poată nimeni perverti mintea astfel încât să-ți confiște trupul așa cum ți l-a dat Dumnezeu, mă rog ca propaganda aceasta agresiva care începe chiar de ziua ta să nu te transforme într-o victimă a adulților fără scrupule si credință în Dumnezeu.

De ziua ta copile îți doresc să te naști, pentru că astăzi este și ziua copiilor nenăscuți, pentru că un copil apare in lume nu când iese din pântec, ci când a fost format în chip tainic în pântecul mamei lui. De ziua ta ma rog ca mămica ta să învingă gândurile demonice, egoiste si meschine de a te sacrifica în numele “carierei”, a “confortului” si a iubirii de bani. Mă rog să nu fii considerat ca o “tumoră canceroasa” pe care cleștii vreunui medic să o smulgă fără milă, mă rog să fii iubit si prețuit chiar din pântec, sa ți se spună rugăciuni si să ți se fredoneze cântece de dragoste.

De ziua ta copile, mă rog să ai mai multă înțelepciune decât adulții care îți intoxică desenele cu vrăjitorie, îți printează hainele cu mesaje destrăbălate, îți spurcă școala cu mizeriile unor adulți fără cuget, mă rog să ai lumina de sus pentru vremurile care te vânează si doresc să te coopteze in armata Anticristului, mă rog ca îngerii protectori să fie vigilenți in dreptul tău si să pună pe fuga orice drac care îți vânează trupul, sufletul si duhul. Mă rog copile să-L iubești pe Hristos încă din pruncie, pentru ca viata sa-ți fie Rai! Te iubesc copile drag si îți promit ca voi lupta pentru tine cu orice preț!

La mulți ani binecuvântați,
copile drag!

Toni Berbece

🆘 Unul dintre scopurile Antihristului este “demonizarea copiilor…”

Unul dintre planurile Diavolului pentru sfârșitul lumii este “demonizarea copiilor”. Să-si instruiască o generație care să-l urmeze in cea mai mare rebeliune demonică de la căderea lui Lucifer din Cer până in zilele de azi. Aceasta demonizare este foarte agresiva si se derulează astfel:

  1. O simbolistică demonică agresivă – Vedem tot mai des simboluri demonice care constau in “capete de draci”, “demoni roșiatici cu furci expuși peste tot”, “Țapul Azazel – Simbol pentru Diavol”, șerpi si pentagrama demonice, toate expuse chiar si pe articole pentru copii si mai ales in desene animate. Ideea este ca ai noștri copii sa se obișnuiască cu vrăjitoria, care este sursa principala pentru coșmaruri, anxietăți, panici si chiar boli mintale la copii, printre care bine cunoscutele blocaje mentale. Mai mulți copii demonizați ca in perioada aceasta n-am văzut niciodată, deși slujesc in Biserica de cel puțin 15-20 de ani. Biblia ne spune că pe unde a pătruns creștinismul, vrăjitorii si-au ars cărțile când au realizat cât de mult rău fac societății: “Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii şi-au adus cărţile şi le-au ars înaintea tuturor; preţul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginţi. Cu atâta putere se răspândea şi se întărea Cuvântul Domnului (Fapte 19:19-20).”
  2. O încurajare la practică vrăjitorească – Apar tot mai multe încurajări si promovări de practici vrăjitorești cum ar fi tarot, incantații demonice, spiritism, terapie cu îngeri (care se fapt sunt demoni), yoga (partea de gimnastica este doar frișcă de pe un mare munte de necurăție demonica), ghicitorie, magie neagră si albă, reiki, chakra, etc… Iată ce i-a spus Apostolul Pavel unui vrăjitor care împiedica lucrările lui Dumnezeu: ,,Om plin de toată viclenia şi de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaş al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strîmbi căile drepte ale Domnului (Fapte 13:10)?”
  3. O simpatie fața de Satan si demoni – Prin cultura de azi (mai ales muzica si filme), se încearcă crearea unei simpatii fata de demoni si Diavolul însuși. Am auzit chiar un soi de oameni care-l vede pe acesta o victima si pledează pentru “iertarea” sa, când el a ales o natura corupta si de nerecuperat. Iată ce zice Isus Hristos despre Satana: “Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug (Ioan 10:10).” Diavolul nu poate oferi nimic bun, ci doar junghie si prăpădește ca un parșiv, atrage in capcane demonice si apoi chinuie omul in cel mai inimaginabil mod posibil. Stai departe de vrăjitorie tu si toată casa ta. Distruge orice simbol sau carte vrăjitorească si nu privi si nu asculta materiale vrăjitorești nici tu si nici copiii tai!

Cu prețuire,
Toni Berbece

❗️Niciun român fără Biblie…

Soția mea citea Biblia în metrou, când deodată s-a așezat lângă ea un tânăr, care era in mod vădit afectat de vicii. A început sa citească si el din Biblia soției si de-odată a exclamat: “Wow! Cât de tare!” Era impresionat de ce citise si simțea cum deja forța Duhului Sfânt curgea in el, o forță care îi poate transforma viata.

Am citit o știre cum că un copilaș de doi ani a fost condamnat la închisoare pe viata in Coreea de Nord doar pentru ca părinții lui dețineau o Biblie. Mi-am dat seama din nou cât de tare urăște Diavolul Biblia, acea carte care îl condamna pe el si-i salvează pe păcătoși. Va dați seama că ii urăște până si pe cei care se apropie de o Biblie, darămite pe cei care o citesc. Diavolul nu vrea ca tu sa ajungi sa îți speli viata citind Biblia, ci va face tot posibilul sa te îndepărteze de aceasta Carte Sfânta. Un bărbat care a fost închis pentru multe fapte rele mi-a mărturisit că dacă cineva i-ar fi pus o Biblie in mâna nu in pușcărie, ci in copilărie, n-ar mai fi ajuns un delincvent.

Ieri am dat 200 de Biblii la Biserică (100 de Biblii pentru copii). Si le-am spus creștinilor să nu le păstreze pentru ei dacă au, ci sa promite înaintea Domnului ca le vor da celor ce au nevoie de Biblie, i-am îndemnat sa fie mireasma lui Hristos in lume cum spune si Apostolul Pavel: “În adevăr, noi suntem înaintea lui Dumnezeu o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzării: pentru aceştia, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viaţă spre viaţă. Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi, ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos (2 Corinteni 2:15-17).”

Ai tu o Biblie, o citești? Dacă o citești o trăiești? Dacă o trăiești, Îl propovăduiește și altora pe Cel care te-a schimbat? Fa acest lucru si vei fi un salvator de suflete prin Hristos! Dragilor, mi-am făcut un scop: “Niciun roman fără Biblie!” Anul acesta am dat deja peste 1500 de Biblii, dar sunt puține, hai si tu in acest proiect sfânt!”

Cu prețuire,
Toni Berbece