Skip to main content

Navratilova atacată de “ai ei”

Fosta mare tenismenă, Martina Navratilova, de o altă orientare sexuală decât cea naturală, și-a exprimat dezgustul față de bărbații care se declară de sex feminin doar pentru a putea concura la categoria aceasta, evident pentru a câștiga trofeele feminine, trofee pe care la categoria masculină nu le-ar fi putut obține.

Navratilova a spus clar că este dovedit științific că femeia este constituită diferit față de bărbat. Diferențele fizice și de rezistență sunt clar diferite. E o lașitate să concurezi împotriva unei femei fără a ține cont de avantajele naturale pe care un bărbat le are. Aceasta fiind o escrocherie.

Însă cei din tabăra ei nu au fost de acord și au răspuns atacând-o vădit pe Martina, acuzând-o de homofobie și de “nedreptate”. Aceștia au invocat iar știința, care le-ar da dreptate, când de fapt știința și medicina îi contrazic clar.

Științific există cel puțin 5000 de diferențe fiziologice între bărbat și femeie, de la textura părului, a pielii, a oaselor, a mușchilor, până la felul în care e alcătuit creierul, de la aparatul genital până la mentalitate, în toate e o mică diferență pentru că am fost concepuți pentru scopuri diferite dar complementare.

Și mie când am fost la Antena 1 cu cazul unui băiat eliberat de o patimă de genul, mi s-a aruncat în față același praf al minciunii: “Există dovezi ștințifice că…” De fapt nu există nicio dovadă științifică care să ateste că un om se poate naște în trup de bărbat, dar cu creier și mentalitate de femeie sau invers. Totul e o alegere, alegem ce vrem să fim și cum să ne comportăm, iar acest lucru atrage anumite consecințe de care suntem răspunzători.

Așadar avem încă o dovadă cănd se încearcă să se bage pumnul în gură nejustificat, fără argumente și dovezi, ci doar așa pentru simplul acuz de “homofobie”. O minciună cu care se manipulează grosolan societatea.

Doamne ajută!

O minune care ne-a “îngrozit”

Aș vrea să împărtășesc cu voi ceva ce efectiv m-a făcut să realizez cât de ușor îi este lui Dumnezeu să miște lucrurile într-un mod miraculos în lumea noastră.

I-am cumpărat băiatului meu Alessio un hoverbord și imediat am ieșit în parc pentru a-l proba. Cel mic își dorea și el să se plimbe, însă nu se prea pricepea. Așa că s-au suit amândoi pe el. Cel mic stătea în fața celui mare. Hoverbord-ul îi avertiza printr-un tremurat că bateria e pe ducă, însă ei au ignorat acest lucru. În timp ce goneau cu el pe trotuar s-a oprit brusc, iar cel mic a zburat pe burtă zdrelindu-și fața de asfaltul dur și rugos, iar cel mare a venit peste el.

Când s-a ridicat și eu și soția și Alessio am văzut cu toții fața lui Matias plină de sânge. Matias și-a pus imediat mâinile pe față și a început să urle de durere. Noi, părinții, eram mai în spate, am alergat spre el, iar când am ajuns și i-am dat mâinile la o parte am rămas șocați să vedem că fața lui era imaculată, avea doar mici puncte pe frunte semn că s-a lovit de ceva tare. De ce trei persoane am văzut sânge pe fața lui, iar în câteva secunde totul a revenit la normal?

Eu am crezut că mi-am imaginat, dar și soția și Alessio mi-au confirmat că au văzut fața lui Matias roasă efectiv de frecarea cu asfaltul. Ne-a îngrozit ceea ce ni s-a întâmplat. Ne-a fost greu să povestim cuiva, de teamă că nu ne va crede nimeni. Dar azi m-am gândit să împărtășesc cu voi această întâmplare pentru că am citit în Biblie mai multe versete care ne spun că atunci când Hristos făcea o minune, îi îngrozea pe cei din jur cu puterile Lui.

Cum să nu cred când zece leproși au plecat de la Hristos și în timp ce se îndepărtau le-a crescut pe ei instantaneu pielea și membrele mâncate de infecție. Instantaneu s-a întâmplat ca totul să crească ca și cum nu ar fi fost “roși” de lepră. Hristos a făcut să crească carnea din nou pe un mort, pe Lazăr, a făcut să se dezvolte instantaneau mușchii și ligamentele slăbănogilor, a făcut să crească ochii orbilor, să crească normal o mâna uscată, a făcut să se îndrepte oasele strâmbe ale femeii gârbove, a făcut să crească pâinea și peștele la loc de unde El rupea. Oare nu putea face Hristos să crească la loc pielea pe fața băiatului meu? Cu siguranță poate și a și făcut-o!

Mulțumesc Doamne pentru această minune!

Încă o pisică milionară

Marele creator de modă de la Chanel, pe nume Karl Lagerfeld, a murit, iar pisica sa a devenit moștenitoarea averii sale de peste 5 milioane de dolari. Karl, un iubitor de bărbați, evident că nu are copii, iar pasiunea pentru pisica lui a mers așa de departe încât spunea chiar că ar dori să se căsătorească cu ea.

Pisica are trei menajere, care notau într-un jurnal absolut tot ce făcea Choupette (numele animalului). Când Karl venea acasă citea tot ce se notase despre ea. Jurnalul acesta a ajuns la 600 de pagini (când nu ne place Biblia ne dă cineva de citit toate prostiile posibile).

Asta este nebunia lumii fără Dumnezeu, cam asta poate lăsa după el un om care nu a vrut să respecte normele bune, plăcute și înțelepte lăsate de Dumnezeu. Cu adevărat “înțelepciunea lumii” e nebunie, cu adevărat nebun este cel care zice că nu există Dumnezeu, așa cum ne avertizează psalmistul.

Ce ar fi fost ca acest designer să aibă la bătrânețe vreo 10-20 de nepoți cărora să le împartă milioanele sau un orfelinat pe care să-l fi avut la suflet mai mult decât pe pisica sa. Când ne îndepărtăm de Dumnezeu și pasiunile noastre o iau razna la propriu, nu mai știm ce și cum să iubim. Ne aruncăm cu patos asupra lucrurile care nu merită atât de multă atenție și in fond le dăruim tot ce avem și suntem.

Rămâneți lângă Dumnezeu, restul e nebunie!