Eram un adolescent când am hotărât să merg într-o tabără creștină. Acolo erau și mulți tineri și adolescenți americani. Unui prieten din tabără i s-au aprins călcâiele după o americancă și a venit imediat la mine să mă întrebe despre ea. M-a întrebat ce părere am, dacă merită să investească. Eu i-am spus că, sincer, nu merită să înceapă o astfel de relație pentru că acea fată foarte curând va pleca în America și nu va ști când o va revedea. Pe vremea aceea nu erau modalitățile de comunicare ca astăzi.
După ce l-am sfătuit pe acel tânăr să nu se îndrăgostească de o americancă, cine credeți că era îndrăgostit a doua zi de una dintre ele? Eu. A doua seară mi-am luat chitara și m-am dus să cânt singur pe o buturugă pe care obișnuiam să-mi petrec seara. Acolo a venit și o americancă și ușor, ușor am început să mă îndrăgostesc. Deși rațiunea îmi spusese să nu o fac pentru că voi suferi din cauza distanței totuși am făcut-o. Atunci am realizat pentru prima oară că inima învinge de departe rațiunea și că a te îndrăgosti este o forță mai rapidă decât viteza sunetului sau a luminii.
Relația cu fata aceasta într-adevăr nu a ținut pentru că nici nu ne-am cunoscut bine că ne-am și luat la revedere, apoi am încercat să comunic cu ea, dar după ce am cheltuit vreo 20 de dolari pentru nici două ore de vorbit în America, mi-am dat seama că trebuie să-i ceri mamei să vândă casa ca să o pot cunoaște pe cea după care inima o luase din loc. Read More