De câteva zile cei de la ProTv, Europa FM, Hotnews, Recorder, Times New Roman, ne-au împânzit Bucureștiul cu niște statui ale unor capre. Cică aceaste capre ar fi “caprele vecinului”, cu care ei nu au nimic, dar eu am. Știm că în perioda referendumului vedete de la Pro TV și de la Europa FM au turuit împotriva familiei așa cum o știm, că de ce să votăm noi pentru ea, că de ce se cheltuie bani pe referendum, că mai bine se fac spitale, autostrăzi și uzine.
Ei iată cum aruncă ei acum cu bani pe niște statui deloc ieftine care mă trimit cu gândul la Baphomet, adică la Satana simbolizat de o capră/țap (țapul Azazel fiind cel mai bun exemplu Biblic că Satana este asociat cu acest animal). Dacă depuneați jumătate din acest efortul pentru familie am fi câștigat o cauza importantă.
Oamenii sunt îndemnați să facă poze cu capra și să se mai și tăguiască. Păi capre ne trebuie nouă? Altceva nu avem ce să cinstim decât niște capre? De ce nu faceți cinste unui român care a realizat ceva că tot e anul centenarului? De ce nu vă implicați în campanii benefice și ne aduceți nouă capre, punându-ne astfel pe gânduri dacă nu cumva urmează să ne îndemnați să-l cinstim direct pe Satana și ne pregătiți să-i acceptăm acea statuie odioasă la care deja unii vă închinați că la ce promovați nu ne mai uimește nimic.
În toate secolele oamenii au ridicat statui cu animale la care să se închine, iar când oamenii ridică statui e semn că idolatria și depravarea au ajuns la maxim, evreii au ridicat un vițel în pustie, un animal la care să se închine în loc de Dumnezeu, Ieroboam a ridicat și el doi viței, iar pentru asta a atras mânia lui Dumnezeu asupra casei lui. Voi vreți să cinstim animale timp în care pe Dumnezeu nu dați doi bani. Nu pot spune decât: “Vai…!” Acelaeași vai-uri rostite și de Hristos în privința ipocriților.
Cred în simbolistică, iar caprele astea simbolizează mai mult decât ne imaginăm. Simbolizează pe cine conduce lumea asta fără de Hristos. Diavolul știe Biblia mai bine ca mulți credincioși și știe și că Hristos i-a comparat pe cei buni și răi cu oi și capre. Iar unii astăzi cinstesc capra. Asta îmi spune din nou că nu există atei, adică linie de mijloc, neutralitate spirituală, ori slujești pe Dumnezeu, ori pe Satana. Cu toții am ales, numai că unii nu și-au dat seama. Oare voi, cei cu caprele, ați realizat pe cine slujiți și ce promovați?
Lăsați voi caprele și cinstiți-L pe Hristos, că altfel ajungeți de râsul curcilor! Nu uitați că în necaz la Dumnezeu strigați și nu la caprele astea penibile. Lăsați-vă de fleacuri, lăsați-vă de nimicuri că ajungeți de nimic, cum zice profetul Ieremia.