Am învățat că oamenii, indiferent de credință și de convingeri își pot da mâna călduros, pot să fuzioneze, să se simpatizeze, iar ceea ce-i face să urască este lipsa totală a lui Dumnezeu. Am văzut și simțit într-un aparent agnostic, de fapt un pui de credincios, o rază și o licărire de Cer. E ca un copil pe care nu poți fi supărat când zice: “Tati nu mai există pentru mine”! Tati știe că urmează curând ca acel copil să-l prindă de picior ca și cum nicio supărare n-ar fi fost între ei. Asta am simțit la domnul Mândruță, că Dumnezeu e aproape de dumnealui, e acolo, e în urechea lui, îi insuflă puterea de a lupta pentru o societate mai bună. De aceea cred că mai este doar un pas până la a-L recunoaște.
Am învățat că atunci când oamenii nu au dovezi că Dumnezeu există și când sunt supărați pe Biserică, de fapt nu au găsit creștini autentici, nu au găsit o Biserică vie, nu au găsit ucenici ai lui Hristos, pe care-i caută frenetic. De fapt ateismul și agnosticismul multora vine tocmai din dezamăgirea față de o organizație omenească numită abuziv sau pe nedrept “Biserică”. Oamenii vor modele, vor să-L vadă pe Hristos în noi și nu o cruce rece și impersonlă de fier sau beton. De aceea striga Pavel: “Vreau să văd crucea lui Hristos în voi!”; “Sufăr durerile nașterii până ce Hristos va prinde chip în voi”; “Am fost răstignit împreună cu Hristos!”; “Călcați pe urmele mele întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos!”
Așadar, oamenii nu caută clădiri și nici sisteme, ci caută dovada clară că Hristos a înviat în om, că Templu Duhului Sfânt nu e o clădire rece, ci un om fierbinte pentru bine, pentru semeni și pentru sfințenie. La contactul cu un astfel de Templu, aproape oricine se topește.
Domnule Lucian Mândruță, așa cum v-am promis, mă rog pentru dumneavoastră, pentru familie și pentru ca tot ce faceți bun să propășească. Iar cea mai bună urare este: Fie ca bunul Dummezeu să ne ia în Cerul Său prin Jertfa Fiului Său iubit, chiar dacă uneori am fost răi și nesuferiți! 🙂
Dumnezeu să te binecuvinteze, om drag!