Skip to main content

Cerul nu face statui…

Citeam despre un fan al Valenciei pe nume Vicente Navarro Aparicio, care a fost la toate meciurile indiferent de vreme sau de cum s-a simțit și care a continuat să meargă chiar și după ce a orbit, mergea pentru a simți atmosfera și pentru a fi cu “familia” lui. Oficialii Valenciei i-au făcut o statuie chiar pe locul pe care acest fan a stat la toate meciurile.

Citind despre o asemenea mare pasiune pentru o echipă de fotbal mă gândeam la noi și la pasiunea noastră pentru echipa lui Hristos, care nu aleargă după “o bășică umflată” cum zicea mamaie, ci după salvarea sufletelor din iad. Oare avem noi așa inimă pentru Dumnezeu și pentru Casa Lui unde ne pregătim de război? Oare răspundem noi cu “prezent” la orice bătălie a Cerului în care refuzăm divorțul, ura, răutatea, curvia, minciuna, furtul, bârfa, pornografia și orice altă stricăciune? Oare suntem noi sfinți la bine și la greu, în binecuvântare cât și în lipsuri? Oare continuăm noi să ne încredem în El, chiar dacă ni s-a lipit mâna de mânerul sabiei și lupta pare că nu se mai termină? Oare luptăm noi până la sânge în lupta cu păcatul?

Pentru astfel de oameni devotați Cerul nu face statui, ci dă direct trupuri noi. Statuile le dau cei care nu pot da viață, trupuri noi dăruiește Dătătorul vieții. Noi nu ne-am pus nădejdea în niște oameni care ne pot face maxim o statuie, ci în Hristos care ne va face să fim ca El, pentru a fi în același loc cu El o veșnicie. Mai răbdați vitejii Domnului, mai îndurați orice necaz, că viața trece ca o clipă, dar veșnicia răsplătirii vine curând. Nu vă lăsați însemnați de Fiara și Antihristul care își arată colții, pentru Hristos și pecetea Lui se merită orice sacrificiu.

“Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este” (1 Ioan 3:2).

Tu ai asigurat un trup nou pentru Cer?
Cu prețuire,
Toni Berbece