“Creștinii” tip zombi sunt cei care declară că au murit în Hristos față de lume, că au fost răstigniți, dar totuși le mai mișcă firea și își lasă trupurile să le mai iasă din “morminte” pentru a face faptele firii.
Aceștia sunt cei mai urâți oameni, deoarece te aștepți de la ei să fie noi în Hristos, să fie curați, dar când colo ce să vezi, își mai scot trupurile așa zise moarte la plimbare. Ei permit firii să se mai hrănească și astfel sunt prinși între viață și moarte, ca niște zombii creați pentru filmele de groază, făcând astfel ca Numele lui Hristos să fie vorbit de rău.
Vă dau câteva exemple de “zombi” din aceștia spirituali. Pavel zicea “Pot totul în Hristos!”, iar unii azi zic că nu pot chiar tot, unele vicii și slăbiciuni sunt prea mult chiar și pentru Hristos, secolul 21 e “diferit”. Fals!
Pavel zicea că orice gând trebuie făcut rob ascultării de Hristos, dar unii azi zic că nu mai pot controla gândurile, panica, frica, îngrijorarea provocate de zilele pe care le trăim azi sunt peste puterile oricui. Poftele sexuale, visele erotice, gânduri spurcate cică ar fi de necontrolat. Fals!
Pavel ne spune că trupul păcatului în Hristos este dezbrăcat de puterea lui, dar azi prea mulți zic că nu mai pot fi dezbrăcați de trupul păcatului, cică sunt unele cu care te naști cum ar fi homosexualitate și că nu ai cum să scapi de astea (așa și criminalii în serie pot spune că nu pot scăpa de gândurile și vocile care-i pun să facă rău și pedofilii la fel). Fals!
Pavel ne zice că și-a sfârșit alergarea cu bine, că e gata să-și ia răsplata, cununa îl așteaptă deși ispitele, încercările, trădările, dezamăgirile au fost enorm de multe în viața lui, iar azi unii pică de la credință deși nu au făcut mare lucru. La primul vânt cad. Unii nu mai cred că Hristos îi poate păstra curați până la sfârșit, tremură la orice ispită și asta se vede în purtarea lor. Tremură pentru că nu-și antreneză mușchii credinței în rugăciune și Scripturi, iar faptele bune sunt ganterele ridicate zilnic spre o sănătate spirituală deplină.
Hristos chiar poate să te facă totalmente nou, dar tu vrei?