Am fost acolo, am văzut ce înseamnă să fii în alertă de război, am văzut ce înseamnă să fie legea marțială pe străzi. Când descărcam un camion de ajutoare într-un centru umanitar, din care pleacă alimente în zonele cele mai afectate de război, la poartă s-a auzit o mare agitație. Soldații au înconjurat un bărbat beat care se rezema de un pom, i-au pus arma la piept și erau cât pe ce să-l execute înaintea unor voluntari de-ai noștri. Nu avea ce caută acolo, dar beția l-a făcut să iasă din casă riscând să-si piardă viața.
În vreme de război n-ai voie să ieși din casă între 22:00 si 6:00 dimineața, și credeți-mă că nu e ca în pandemie, când ieșeai cu bilet de voie în care scriai ce voiai tu, iar dacă luai vreo amendă efectiv nu-ți păsa. Ci în vreme de război dacă ai ieșit după 22:00 îți riști viața. Noi am tremurat ca varga la 3:00 noaptea deși eram escortați de un politician, însă cu toate acestea ne-am speriat zdravăn când i-am văzut că vin spre mașinile noastre cu mâinile pe arme.
Apoi, în război totul e raționalizat, motorină, hrană, curentul, libertatea, totul este cu adevărat redus la minim, iar la toate acestea se adaugă spaima că în orice moment un glonț sau o bombă îți poate încheia călătoria pe pământ. Doar cei ce și-au asigurat veșnicia prin Hristos au liniște și pace, însă carnea aceasta slabă tot simte groaza, chiar dacă duhul e în așteptarea veșniciei. E greu să îți învingi frică și vă spun că mi s-a dat să o simt.
Așadar, dacă nu ne întoarcem spre Dumnezeu, Singurul care poate ține războiul departe de noi, va trebui să-l simțim pe pielea noastră. Dar mă rog să găsească în țara aceasta oameni cu teamă de El. Pentru că în ce avem noi nu ne putem încred, noi nici n-am început războiul si ne-au murit 8 militari doar că au decolat de la sol. Deci, in cine ne încredem? În americani, care prin Biden au trimis un mesaj de consolare făcându-i pe ucraineni iranieni și spunându-le că rușii nu le pot cuceri sufletele? Eu mă încred în Dumnezeu, care, orice ar veni, Îmi este scut. Tu?
Cu prețuire pentru cei ce luptă pe genunchi,
Toni Berbece