Skip to main content

Dacă oamenii ar citi Biblia…

Am plecat cu o echipa spre satele sărace din Vaslui, iar în drum spre destinație ne-am oprit să dormim la o pensiune. Acolo am fost întrebați cu ce scop le vizităm județul. Le-am spus că am citit Biblia, iar acolo am găsit cuvintele Domnului Isus care ne spun că El este în orice sărac, în orice bolnav, în orice om închis în pușcărie și dacă le facem lor bine e ca și cum I-am face bine Lui, așadar pasiunea noastră pentru Cristos trebuie să se convertească în pasiune pentru oameni, pentru cei mai săraci și lipsiți dintre ei.

La o masă, nu departe de noi, era un domn cu un pahar de vin în mână care ne asculta zâmbind. A așteptat să ne instalăm în camere, iar apoi a venit la noi și a donat și el ceva pentru copiii la care mergem. Stăteam și mă gândeam că dacă oamenii ar citi Biblia ar realiza că menirea noastră este să ne iubim unii pe alții și să ne gândim la binele altora, că suntem chemați să-i iubim pe semenii noștri ca pe noi înșine. Citind Biblia realizăm de fapt că în ziua judecăți nu vom fi judecați după realizări, după greutatea contului, ci după comorile pe care le-a strâns în Cer, vom fi judecați “după ce am trimis” înaintea noastră acolo sus prin dărnicie.

Isus le-a spus oamenilor din ziua judecății care au trăit doar pentru ei: “Plecaţi de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit pentru diavolul şi pentru îngerii lui! Căci Mi-a fost foame şi nu Mi-aţi dat să mănânc, Mi-a fost sete şi nu Mi-aţi dat să beau, am fost străin şi nu M-aţi primit între voi, am fost gol şi nu M-aţi îmbrăcat, am fost bolnav şi în închisoare şi nu m-aţi vizitat (Matei 25:41-43)!”

L-ai văzut pe Isus bolnav, flămând, închis, îmbrăcat în zdrențe? Dacă nu? Te îndemn să vizitezi satele sărace din România și să cauți măcar o închisoare, acolo El e prezent și te așteaptă cu darurile tale, El e prezent acolo pentru că El a venit să-i mântuiască pe cei pierduți, a venit la cei care au nevoie de doctor. Astfel vei împlini porunca lui Cristos!

Cu prețuire,

Toni Berbece