Skip to main content

De ce “înnebunește” lumea…

Kamala Harris tocmai a avut un mesaj in care spunea ceva de genul: “Azi e azi si ieri a fost ieri, azi, mâine va fi mâine, azi, așadar trăiți azi ca si când viitorul ar fi trecutul de azi!” Acest mesaj a fost transmis într-o mare stare de ebrietate după spusele celor ce i-au analizat comportamentul. Iar acest mesaj rușinos vine după alte mii de bâlbe ale unui președinte, care, dacă nu era in funcție, ar fi fost de mult internat pentru tratamentul necesar. De ce se întâmplă aceste lucruri cu America si cu multe alte popoare?

“Sataniștii” au rupt o Biblie la o slujba de a lor si au zis că vor să distrugă ceea ce ii chinuie, cumva au zis-o pe față că Biblia ii irita si că le stă în calea demonizării lumii. “Adepții destrăbălării” au zis ca se “sinucid” si sunt bolnavi din cauza creștinilor, ca nu-i acceptă. Așadar, “ocultismul” si “perversiunile” Izabelei din Apocalipsa își arată colții si lumea o ia spre o direcție clară dar necurată.

Biblia ne vorbește despre cauza nebuniei pe care o vedem azi: “Nebunul zice în inima lui:„Nu există Dumnezeu!“ S‑au pervertit oamenii, săvârșesc fapte îngrozitoare; nu mai există nimeni care să facă binele. Domnul Își pleacă privirea din ceruri peste fiii omului,că să vadă dacă există vreunul care să aibă înțelepciune, vreunul care să‑L caute pe Dumnezeu. Toți s‑au rătăcit,cu toții au devenit corupți! Nu mai este nimeni care să facă binele,nimeni, niciunul măcar (Psalmul 14:1-3).” Nebunia începe cu negarea lui Dumnezeu, a început o “epidemie de nebunie” in toate domeniile societății. Aveți grija sa nu fiți atinși de ea!

Cu prețuire,
Toni Berbece