Skip to main content

Detector de pocăință falsă…

Imaginați-vă că la intrarea în fiecare Biserică e un detector din acela ca la aeroport, dar care să nu detecteze metalele, ci ipocrizia celor care vin să ridice mâinile la închinare, aceleași mâini care se vor grăbi după slujbă să dea click pe filme spurcate, să fure, să lovească și să facă tot felul de alte păcate. Să detecteze și gurile care cântă “Înalț un Aleluia!”, dar care mai apoi spurcă, blesteamă, drăcuiesc, bârfesc, vorbesc de rău și denigrează.

Ce-i lipsește azi Bisericii este acest “detector de pocăință falsă”, Ioan Botezătorul îl avea. El scana omul cu ochii luminați de Duhul și când vedea câte un ipocrit striga “Pui de năpârcă…”. De ce era atât de dur? Pentru că dacă ai tupeul să-L fentezi pe Dumnezeu ești un om periculos, care nu ai frică de nimeni și ești gata de tot răul din lume.

Biserica nu e făcută ca să fenteze justiția mafioții, politicienii și orice alt condamnat penal, Biserica nu e ca să le mai spele din imagine și să creadă toți că “s-au cumințit”, când ei știu că nu s-au schimbat. Biserica nu e locul în care lacrimile sunt deconectate de inimă, cine plânge la predică, dar apoi păcătuiește zâmbind, este de fapt un bocitor sau o bocitoare profesionist/ă, care ar face bani mulți la orice priveghi.

Fiecare Biserică are nevoie de un Ioan Botezătorul la ușă, să stea acolo și să nu le permită ipocriților să se identifice cu Biserica și să-i pângărească numele și Capul ei, pe Isus Cristos. Biserica Primară era un loc atât de sfânt încât Biblia ne spune că cei care nu aveau de gând să se lase de păcate nu îndrăzneau să vină la Biserică doar de fațadă sau în vizită, mai ales după evenimentul Anainia și Safira. Așadar, fii sincer cu Dumnezeu!

Cu prețuire pentru toți creștinii autentici,

Toni Berbece