Tatăl lui Alin m-a sunat speriat să-mi spună că tumora de pe creier a fiului său a recidivat. Deși fusese operat la vârsta de 7 ani, înainte le stătea o nouă operație. A fost programat din august tocmai în 18 octombrie la un RMN, însă Dumnezeu a lucrat ca acest RMN să se facă mult mai devreme, iar când medicii au văzut cu ce au de a face l-au programat urgent la operație.
Tatăl lui Alin când m-a sunat mi-a spus că el știe un verset din Biblie în care Hristos le-a dat multă putere și autoritate ucenicilor Săi asupra oricărei boli și că ar vrea și asupra lui Alin să fie rostită această autoritate. Ne-am rugat și într-o viziune a fost văzut un tub deasupra capului lui Alin prin care iesea un lichid. Noi până atunci nu știam că tumora aceea era lichidă, RMN-ul a scos acest lucru la iveală. Tot într-o viziune a fost văzută mâna lui Hristos pe capul acestui băiat.
Înainte de operație medicii i-au spus că ori va muri ori va rămâne paralizat pe viață pentru că de data aceasta tumora era foarte greu de scos. Ei au spus că doar Dumnezeu poate face un miracol în dreptul lui. Așa a și fost. După operație Alin s-a simțit așa de bine că nici nu a fost dus la reanimare, ci direct pe salon. Acolo și-a mișcat toate membrele perfect, însă ce ne-a uimit pe toți a fost că Alin spunea într-una că simte o mână pusă pe capul lui. Că cineva îl atinge. Noi știam ce mână, era mâna lui Hristos. Mâna Lui a fost și cu mâinile medicilor. Mâna Lui încă vindecă!
Cu toții suntem binecuvântați că Alin este în viață, cu toții suntem binecuvântați cu Hristos care este cu noi în toate, El ne-a promis că ce vom cere cu credință în Numele Lui va face! El merge înaintea noastră așa cum mergea acum 2000 de ani înaintea primilor creștini!
“Nu voi muri, ci voi trăi și voi povesti lucrările Domnului!” Psalmul 118:17