Băiatul meu cel mic, deși are multe jucării, și-a făcut singur o super jucărie, dar ciudată tare, anume o ganteră de un kg de care a legat o sfoară și pe care o târăște după el prin casă. Îi place că scoate un zgomot ciudat când o plimbă peste tot ca pe un cățel tras de lesă. În satele sărace din România am găsit cei mai fericiți copii, nu au PS 4, nici telefoane și tablete, nu au televizoare și internet, dar știu să se bucure de viață, am văzut copii care călăreau un băț care la capăt avea o formă de cap de cal, zburdau efectiv de bucurie. Mă gândeam la mine când eram copil, îmi trebuia doar niște noroi ca să-mi confecționez cele mai cool mașinuțe și să fiu fericit. Aveam colecție din ele. Mama cu tata nu aveau bani să-mi cumpere jucării, dar adesea luam o lingură din casă și săpam în pământ tuneluri și parcări, autostrăzi și poduri pentru mașinile mele din noroi, nu mă costa niciun leu ca să fiu fericit. Asta ne-a cerut Hristos, să fim fericiți ca niște copii, fără să ne coste ceva anume. Dumnezeu ne-a dat deja toate resursele ca să fim fericiți.
Azi nu suntem fericiți dacă nu avem ultimul iPhone, ultimul model de Tesla, casa aceea cu piscină, bani din belșug, faimă și mulți “falouărși”. Iar acest lucru îl întristează pe Dumnezeu, când noi credem că fericirea noastră atârnă de a avea. Asta am gustat când mi-am luat prima mașină cu 0 km, era nou nouță, visasem la ea, o dorisem cu toată ființa, după câteva ture cu ea mi-am dat seama că nu mașina era sursa fericirii, pentru că deja ținta “fericirii” era următorul model care nici nu apăruse. Atunci m-am oprit din a mai crede că ceva de pe pământ mă poate face fericit, chiar dacă dețin lucruri nu mă voi mai lăsa păcălit, știu că fericirea mea atârnă doar de Cer, dor de sufletul meu lipit de Dumnezeu.
Cred că de aceea Hristos a spus aceste cuvinte: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor (Matei 18:3).” Pentru că nu intră nimeni în Cer cu nemulțumirea aceea de adult, nici cu obtuzitatea și răutatea unuia. Doamne ajută!
Cu prețuire,
Toni Berbece