Firești suntem când privim la tipul de muzică din Biserici mai mult decât la Hristos care este lăudat. Când ne jignim între noi si ne bălăcărim în public pentru poftele muzicale si gusturile urechilor nostre oare nu ajungem la vorbele apostolului Iacov care spunea: “De unde vin luptele și certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre? Voi poftiți și nu aveți; ucideți, pizmuiți și nu izbutiți să căpătați; vă certați și vă luptați și nu aveți… (Iacov 4:1).
Oare poftele noastre nu duc la certuri? Când cei ce preferă muzica corală îi “înjunghie” cu vorbe pe cei care preferă stilul worship sau lăutăresc, care e foarte întâlnit în Biserici, nu profită diavolul si nu pierde de fapt Hristos? Hai să ne concentrăm pe închinarea către Hristos si nu pe poftele noastre muzicale, Hristos poate fi lăudat de la sunetul scos de o frunză până la sunetul a sute de instrumente si voci care cântă deodată.
Suntem firești când privim la culorile pereților din Biserici sau la luminile de pe scenă. De curând cineva a criticat pereții negri ai unei Biserici, am ajuns atât de firești încât nu ne mai concentrăm că acolo mii de oameni se roagă lui Hristos, ci ne sar în ochi culorile si nu genunchii celor ce își plâng păcatele. Suntem firești când ne poticnim în cravata fratelui, în mâneca scurtă a predicatorului, în freza lui sau în cordeluța de pe cap a surorii, fie în lipsa ei.
Suntem firești când ne poticnim în toate aceste lucruri materiale si ne mâncăm între noi cu atâta răutate. Oare nu din fire vin toate luptele acestea? Un om duhovnicesc se va putea închina în mijlocul unui cor sau printre 1000 de instrumentiști, se poate închina printre frații rromi care cântă mai “săltăreț” sau “lacrimogen” sau printre tinerii care cântă mai modern, se poate închina într-un beci negru sau într-o catedrală poleită cu aur, se poate închina lângă o soră fără batic sau lângă una cu batic, lângă un frate cu cravată sau fără, lângă unul care mănâncă porc sau care nu mănâncă, căci un om duhovnicesc se va închina în duh si în adevăr, nu cu accentul pus pe trup si pe mofturi. Nu-i ciudat că de fapt oamenii aceștia firești, care se poticnesc in orice izbește ochiul si urechea, sunt de fapt cei mai firești si culmea e că se declara întruchiparea sfințeniei? Vă rog nu confundați firea, poftele si poticnirile ei cu a fi duhovnicesc!
Cu prețuire,
Toni Berbece