Skip to main content

Isus deranjează…

Am observat și anul acesta că Isus derajnează maxim un “creștin” pus pe chefuit, pus pe făcut afaceri, pus pe îmbuibarea aferentă Crăciunului. Am vrut să colindăm gratis, fără nicio pretenția financiară sau de vreun fel, doar să cântăm repede două colinde în mai multe fast food-uri aglomerate din București, dar managerii “creștini” ne-au refuzat la fel de dur și aspru ca managerul turc de la o șaormerie foarte cunoscută. Măcar pe turc l-am înțeles, dar voi românii creștini ce aveți cu colindele și cu Cristos? Vă irită Cristos la fel de tare cum îi irită pe demoni? Singurii care ne-au primit în localul lor au fost cei de la Starbucks Drive Thru de la ieșirea din București.

S-a reușit în lume performața ca unii să poată sărbătorii și ei pe lângă creștini sărbătoarea Nașterii Domnului fără ca Isus Cristos să fie pomenit sau să i se aducă slavă. Cum e Coca Cola care scoate tirurile cu Moș Crăciun de la naftalină în fiecare an, iar disprețul lor față de Cristos s-a văzut la Referendum și în campania spurcăciunii sexuale pe care o fac peste tot în lume. De Crăciun unii, care cu nerușinarea se pretind creștini, știu doar că se mănâncă și că se bea până patinează ficatul și bila de vinde farmacia colibil și trifermentul mai ceva ca bișnițarii petarde.

Isus a deranjat acum 2000 de ani când a venit în lume, le-a deranjat afacerile preților care erau depășiți de binefacerile lui Cristos, de mesele de dragoste pe care le dădea și la câte 15.000 de oameni deodată, erau deranjați de vindecările pe care Isus le făcea și care scoteau și mai mult în evidență credința moartă a celor de la Templu, lipsită de puterea Duhului. Am observat că și astăzi Isus deranjează cu câte o minune pe propovăduitorii morți, a căror singură putere e să se urce la un pupitru și să îndruge cuvinte moarte.

Isus a deranjat și acum 2000 de ani pe regele Irod. De fapt în spatele lui era Satana, care îl ura pe Cristos și-L urăște și azi. Atunci a vrut să-l omoare fizic, în disperarea lui a dat ordin să fie uciși toți copiii născuți în acea perioadă în ultimii doi ani. Azi nu mai are cum să-l omoare, dar măcar se chinuie să-L înlocuiască cu Moș Crăciun, cu “Țața ța Căpriță Ța” și cu Ursul. Că circ le place maxim românilor, dar colindele despre Cristos irită. Vă mai zic ceva cu durere în suflet, unii Irozi vor ucide și ei azi niște prunci după petrecerile dezmățate de Crăciun, dar acești prunci nici nu vor apuca să vadă lumina.

Lăsați colindătorii să vină și nu-i opriți, când ei nu se vor mai auzi vor rămâne doar manelele și cei ca unul colorat pe față care are versuri de genul “Cu un zâmbet încălcăm legile morale”…

Cu respect creștinesc,

Toni Berbece