Eram fericiți când puteam ieși din casă la ce orice oră, fără declarație și fără armată pe străzi, dar nu ne-am dat seama până când acest lucru a devenit un lux dorit de noi toți.
Eram fericiți când puteam să mâncăm la Mc sau la KFC, la Shaormerie sau pur și simplu un ștrudel sau covrig cu semințe, dar nu ne-am dar seama până când acest lucru a devenit un lux.
Eram fericiți când puteam merge la muncă, când puteam să ne tundem sau să ne tratăm o carie la stomatolog, dar nu ne-am dat seama până când acest lucru a devenit un lux.
Eram fericiți când puteam să stăm pur și simplu la scara blocului fără să ne numere nimeni, eram fericiți când puteam merge la Biserică, eram fericiți când ne înghesuiam ca sardelele în tramvaiul 41, eram fericiți când ne puteam duce soția la muncă, când câinele nu era un pretext de a ieși afară, dar ne-am dat seama cam târziu.
Eram fericiți când puteam tuși sau strănuta în voie, eram fericiți când cartofii nu erau 5 lei kg, iar laptele 10 lei sticla, eram fericiți când nu stăteam la coadă la supermarket ca să întrăm câte trei pe rând în magazin, eram fericiți când nu ne trebuiau măști și mănuși ca să le ducem de mâncare celor dragi. Eram, dar nu am realizat atunci, realizăm acum când nu mai avem cele mai “banale” lucruri despre care am realizat că erau de fapt un lux, pe care nu-l mai vedeam.
Iartă-ne Doamne pentru nemulțumire și te rugăm să aduci peste noi din nou binecuvântările pe care nu le-am apreciat, dar după care sufletele noastre astăzi tânjesc!
Cu prețuire,
Toni Berbece