Niciodată să nu calci peste alții ca tu să te înalți, niciodată să nu sapi groapa altuia ca tu să continui cursa liniștit, niciodată să nu sapi pe la spate, să spui minciuni denigratoare despre cel care trăiește în pace lângă tine pentru ca tu să fii promovat, iar prietenul tău concediat. Niciodată nu călca pe cadavre, pentru un “bine” personal, pentru că Cel ce este drept va vedea și vei plăti cu lacrimi nedreptatea pe care ai făcut-o.
Niciodată să nu dai speranțe de iubire unei persoane pentru care nu ai gânduri serioase, nu fă trofee din inimi. Nici măcar animalele nu e moral să le vânezi pentru trofee, darămite inimile unor oameni care și le pun pe tavă pentru tine. A iubi și a lăsa mai apoi e cel mai crud lucru pe care-l face omul. Multe șine de tren au văzut astfel de inimi frânte… Nu fii fără inimă cu cea/cel care-ți dăruiește inima pentru că tu i-ai cerut-o. Cel mai prețios lucru pe care-l vei avea vreodată în viața ta va fi inima celei/celui care ți s-a dăruit.
Niciodată să nu spui “n-am”, “nu pot”, “nu am timp” celui care depinde de ajutorul tău și care nu mai are la cine să fugă. A lăsa să plece de la tine un suflet disperat care cere ajutor, un suflet pe care Dumnezeu l-a trimis la tine, deși tu ai fi putut să-l ajuți, este o înfrățire cu cel rău. Omul e făcut pentru a ajuta, pentru a dărui, pentru a iubi, iar când nu o mai face nu e om. Când poți și nu faci un bine, Biblia ne spune că e păcat. Nu doar ce faci e păcat și ce nu faci poate fi păcat.
Cu prețuire,
Toni Berbece