Am întrebat un tânăr distrus de droguri, tutun și alcool, de jocuri de noroc, curvii și alte vicii de ce nu se întoarce din toată inima la Hristos, de ce nu face legământ cu El în apa botezului, de ce nu se hotărăște pentru o viața curată, la care mi-a răspuns: “Nu mă lasă mama…” Ce parșiv e diavolul acesta din mințile oamenilor. Vedeți tânărul acesta nu și-a întrebat mama când s-a drogat, când s-a apucat de fumat, când s-a îmbătat prima dată, nu și-a întrebat mama nici când și-a pierdut virginitatea sau când a furat soția nu știu cui. Dar acum când Hristos îl poate face bine și-l poate scăpa de toate relele și efectele lor, trebuie să-și întrebe mama.
Oare nu este aceasta o ipocrizie? Știți, când eram copii și nu voiam să împărțim nimic le spuneam copiilor că nu ne lasă mama să dăruim. Iată că ne-a rămas acest obicei când vrem să ne eschivăm din a face binele. Știu femei distruse de depresii, de vicii de mizeria păcatului care nu vin la Hristos că nu le lasă soții. Știu soți distruși de vicii și preacurviei, de mâine și ură, care nu vin la Hristos că nu vor șotiile, știu mulți care nu vin la Hristos de gura lumii. Dar vă spun că în ziua Judecății înaintea lui Hristos nu vor funcționa aceste scuze. Vor fi penibile. Mântuirea ca și mâncarea sunt personale.
Hristos a spus clar: „Dacă vine cineva la Mine și nu urăște pe tatăl său, pe mama sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăși viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu. Și oricine nu-și poartă crucea și nu vine după Mine nu poate fi ucenicul Meu” – Luca 14:26-27. Ce înseamnă aceasta ură? Nu, nu e ura față de oameni, ci fața de egoismul și neînțelepciunii lor de a ne vedea distruși deși avem șansa salvării în față. E vorba de ura față de părerile lumii, care nu poate vedea nevoia noastră de Hristos, care ne vrea morți și îngropați. Alegeți-L pe Hristos, nimeni să nu vi-L fure pentru că vă fură pacea aici și veșnicia dincolo.
Cu prețuire,
Toni Berbece