O fabulă spune că un om avea un măgar, iar într-o zi când îl trăgea de căpăstru acesta s-a transformat în om, omul a început să vorbească si să-i spună că mama lui l-a blestemat pentru că a bătut-o si așa s-a transformat în măgar. Stăpânul șocat i-a dat drumul si s-a dus a doua zi să-si cumpere alt măgar? Însă la piață a întâlnit tot bătrânul său măgar, și-a dat seama că ducându-se acasă si-a bătut iar mama si iar a fost transformat în măgar. Fabula aceasta ne transmite că unii oricâte șanse, oricâtă pedeapsa si învățătură de minte le-ar da Dumnezeu tot nu se învață.
Am întâlnit de-a lungul slujirii oameni care au venit bolnavi de cancer, de depresii crunte aproape de nebunie, bolnavi de tot felul de boli apăsătoare sau încurcați cu probleme grave, si-au cerut iertare de la Dumnezeu, iar Acesta i-a vindecat prin rugăciunile noastre fierbinți, dar la scut timp s-au întors în păcatele lor exact cum spune Biblia: Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă” (2 Petru 2:22).
Apoi tot oamenii aceștia ies si spun că ei nu cred în puterea lui Dumnezeu, ies mai apoi si zic că nu cred în harul lui Dumnezeu de a-i schimba, că Dumnezeu e o poveste falsă fără putere, când de fapt ei sunt cei care se întorc iar si iar la viata lor de “măgar”, ca cel din fabulă. Zilele acestea s-au umplut străzile României de oameni care iar si iar au dat cu piciorul schimbării, binelui, vindecării, vocii cugetului, glasului lui Dumnezeu, iubirii curate si sfinte. Ei s-au mândrit cu natura lor stricată făcând noi adepți la stricăciunea lor cum că Dumnezeu nu mai poate vindeca omul de stricăciune morală. Oare câți dintre cei care “mărșăluiesc” mândrindu-se cu păcatul nu sunt tocmai cei care au fost cândva schimbați de Dumnezeu, dar s-au întors la ce au vărsat? De aceea Biblia ne spune: “Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite (Romani 1:28).”
Oamenii care nu mai pot fi vindecați sunt cei care se întorc iar si iar la ce au vărsat si la balta mizerabila din care au fost scoși. Fii oaie curată si folositoare în turma lui Hristos, nu câine si nici scroafă în cocina Diavolului!
Cu prețuire,
Toni Berbece