Când a început războiul în Ucraina, majoritatea românilor s-au înghesuit să ajute, azi au mai rămas foarte puțini care mai întind o mână. De ce? Pentru că totul e un curent care vine repede și trece și mai repede. Au apărut imediat vocile care au strigat isteric: “Pe ai noștri i-ați uitat? Ai noștri mor de foame si voi ajutați ucraineni?” Nimic nu-i mai ipocrit decât acest strigat. Ascultând aceste voci imediat ți se întipărește în minte noua modă, aceea de a-i critica pe ucraineni că vin cu “jipurile” în țara noastră, iar noi “murim de foame”.

Tot ieri un prieten a donat sânge pentru ucraineni și mă gândeam că vocile isterice ale romanilor ar suna așa: “Noi n-avem sânge pentru ai noștri și voi dați la ucraineni?” Vă garantez că dacă acest prieten ar pune poza aceasta cu anunțul că a donat sânge ucrainenilor s-ar găsi zeci care să-i ponegrească gestul. Deja știu placa și mai știu că mulți au mușcat momeala Satanei de a sta indiferenți și față de ucraineni și față de ai noștri. Aveau nevoie de o scuză ca să nu mai facă, au distribuit masiv o poză cu doi copii români desculț și gata au neutralizat toate lacrimile copiilor ucraineni care îngheață la granița țării noastre.

Gata, a trecut moda ajutorării. Să trecem la natura noastră, i-am rezolvat pe ucraineni acum hai să văd dacă se înghesuie cineva să meargă la ai lui, la săracii națiunii noastre? Hai să văd dacă “vocile isterice” care ne spuneau că vom săraci pentru că trimitem tiruri în Ucraina organizează ei tiruri pentru Vaslui, Iasi, Călărași, Gorj și alte județe în care sunt comasați mulți sărmani. Biblia ne spune așa: “Deci cine știe să facă bine și nu face săvârșește un păcat” (Iacov 4:17). Nu mulți știu să facă bine, dar lăsați-i pe cei care știu să facă bine să facă. N-am văzut om sărăcind făcând bine, după cum zice din nou Biblia: “Ferice de cel ce îngrijește de cel sărac,
căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăvește; Domnul îl păzește și-l ţine în viaţă. El este fericit pe pământ și nu-l lași la bunul plac al vrăjmașilor lui. Domnul îl sprijină când este pe patul de suferinţă: îi ușurezi durerile în toate bolile lui” (Psalmul 41:1-3).

Cu prețuire,
Toni Berbece

Șarpele i-a spus Evei că Dumnezeu îi ascunde fericirea, că Dumnezeu nu-i cinstit și că le-a impus limite care îi face nefericiți. Eva l-a crezut și a mâncat lucrul interzis, la scurt timp a realizat minciuna, a născut cu durere, iar mai apoi își plângea primul copil omorât de fratele lui. Conspiraționistul șef îți va spune că pocăința înseamnă să-ți încui viața făcând doar ce e bine, că sensul e să guști tot ce este interzis, dar mai apoi plângi după nevasta pe care ai înșelat-o, după copiii pe care nu-i mai poți vedea sau te uiți cu jind la viață dintr-un spital de boli infecțioase sau dintr-o clinică de dezintoxicare.

Tot Șarpele le spune astăzi oamenilor că nu va veni niciun sfârșit și nicio Judecată, că tot ce se întâmplă este din cauza laboratorului de “virusuri” din China sau din cauza lui Putin și a lui Zelenski, alții îți vor spune că pământul se degradează doar din cauza poluării, dar are grijă Șarpele să nu auzi că ne apropiem cu pași rapizi de sfârșitul tuturor lucrurilor, că lumea se strică din cauza păcatului colectiv, că nu vom mai găsi pace pe pământ deoarece, cum zice Psalmul 14, “toți s-au rătăcit, toţi s-au dovedit niște netrebnici; nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar”. Binele e făcut doar în aparență, precum cu refugiații, a fost o modă să-i ajute, apoi au apărut în presă tot felul de acuzații împotriva lor și iată cum ușurel romanului i-a pierit cheful de a face bine, că nu-i asta natura omului păcătos.

Conspiraționistul, tatăl minciunilor, are grijă să controleze presa, guvernele, chiar și unele Biserici de unde să ți se spună să dormi în continuare în păcatele tale, că nu-i niciun pericol. Dar eu îți spun cuvintele lui Hristos rostite către cei care-l întrebau de ce au murit unii măcelăriți de persecutorul Irod chiar în Templu unde aduceau Jertfe de li s-a amestecat sângele lor cu sângele jertfelor: “…dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel” (Luca 13:3). Azi sunt ucrainenii zdrobiți de suferință, dar dacă nu ne pocăim, toți vom pieri la fel și vom plăti prețul păcatelor noastre și aici, dar mai ales dincolo o veșnicie. Ei nu-s mai păcătoși ca noi, dar suferința lor ne aduce aminte de pocăință, de Dumnezeul care ne poate scăpa și de nevoia noastră de o vesnicie asigurată.

Ține minte: “…Dacă nu ne pocăim, toți vom pieri la fel!”
Cu prețuire,
Toni Berbece

M-a contactat un tânăr din Oradea în legătură cu o familie de refugiați din Ucraina, familie cu patru copii, iar mama este însărcinată cu al cincilea si destul de aproape de termenul nașterii. Au fost opriți să treacă granița din cauza sarcinii, recomandându-li-se să rezolve sarcina în România la un spital deoarece e riscant să călătorească fiind aproape de termen. Cineva le-a spus că-i putem ajuta si le-a dat numele meu. Se aflau la Mc si nu știau încotro să o ia când Dumnezeu a trimis acolo un tânăr, luat mai “mult cu forța” de niște prieteni ca să servească ceva, efectiv nu își dorea să meargă acolo, însă Dumnezeu avea alte planuri pentru el.

Acest tânăr a simțit îndemnul să se ducă la această familie și să-i întrebe de sănătate, realizând că sunt refugiați. Iar ei i-au spus că nu știu încotro să o apuce, dar cineva le-a zis că înapoi la București ar putea fi ajutați. Tânărul mă știa, a făcut rost de numărul meu de telefon de la pastorul lui după care m-a contactat. O doamnă din comunitatea noastră tocmai a aranjat un apartament pentru refugiați și aștepta ocazia, așadar era deja pregătit pentru ei. Mai mult de atât, cu o săptămână în urmă în comunitatea noastră a venit o alta doamna al cărei soț este ginecolog. Am făcut rost de numărul dumnealui și s-a oferit să o asiste la naștere gratis într-un spital privat unde știm bine ce prețuri sunt.

În urma tuturor acestor lucruri am realizat cât de mult luptă Dumnezeu pentru fiecare refugiat care își părăsește casa pentru a fugi de război, că Dumnezeu le aranjează toate lucrurile. Acest ucrainean ne-a spus că e șocat cum de în România toată lumea se poartă frumos cu ei și e gata să-i ajute. Au crezut că drumul le va fi un calvar, dar au întâlnit o dragoste care i-a copleșit. Nu știa cum să ne mai binecuvânteze si cum să ne mai mulțumească. I-am spus că nu nouă trebuie să ne mulțumească, ci lui Hristos care a aranjat toate lucrurile pentru ei și care-i iubește cu o iubire veșnică.

Rămân cu aceasta concluzie: Hristos îngrijește de fiecare refugiat care își părăsește țara, iar în orice refugiat este Hristos îngrijit de tine și în tine este Hristos care îngrijește de ei. Așadar, în toată această situație Hristos se arată în oameni și dragostea Lui strălucește minunat.

“Domnul este scăparea celui asuprit,
scăpare la vreme de necaz. Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine,
căci Tu nu părăsești pe cei ce Te caută, Doamne!” – Psalmul 9:9-10

Cu prețuire,
Toni Berbece