La chioșcul de ziare a apărut o super carte, Spovedania – de Lev Tolstoi. În ea am descoperit o fabulă extraordinară, numită fabula vieții. Se spune că un om a fugit de o fiară sălbatică și văzând o fântână a coborât în ea, dar în timp ce cobora a văzut că pe fundul ei este un monstru cu gura căscată care aștepta să-l înghită, disperat, omul s-a prins cu mânâ de o viță crescută în interiorul fântânii. Situația era critică, nici nu putea urca, nici nu putea coborî, mai critic de atât era că vița aceea de care se ținea era roasă de doi șoareci, unul alb și unul negru. Însă omul acesta a văzut că pe crenguță erau niște picături de miere, atunci a întins limba și a lins acea miere. A fost singura dulceață din zbuciumului lui.

Aceasta este viața omului, se naște urmărit de probleme (acea fiară din afara fântânii), alergând să scape ajunge de multe ori în disperare, ținându-se de o viță firavă roasă de timp (șoarecele alb e ziua iar cel negru e noaptea), jos, pe fundul fântânii așteaptă moartea, iar picăturile de miere sunt clipele de desfătare de pe pământ. Atunci care este rostul vieții? Ni se demonstrează zilnic că nu aici este fericirea adevărată, ci că un gând al veșniciei ne dă speranță.

Lev Tolstoi povestea că ajunsese foarte faimos, foarte respectat de țar, de regi, de boieri și de oameni simpli, ajunsese foarte bogat și deși nu-i lipsea absolut nimic din lumea asta, când mergea la culcare era așa de chinuit de gânduri triste și depresive încât se asigura că nu are în cameră pistolul sau vreo curea/funie cu care s-ar putea spânzura în urma acelor gânduri chinuitoare. Acest om și-a găsit pacea în Dumnezeu, așa a ajuns să aibă o relație personală și nu una de fațadă cu Creatorul, așa a ajuns să scrie mult despre relația lui cu Dumnezeu și să îi aducă și pe alții la Hristos. Lev Tolstoi a condamnat până în ultima clipă fățărnicia creștinismului netrăit, promovând relația cu Hristos.

Solomon spunea: “O, deşertăciune a deşertăciunilor, totul este deşertăciune! …Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău” (Eclesiastul 12:8; 13-14). Poate că și tu ești chinuit de gânduri negre, poate nici tu nu ți-ai găsit sensul, atunci înseamnă că e vremea să vii la Hristos, El îți va da pace și sens!

Cu prețuire,
Toni Berbece

Dacă Iosif n-ar fi crezut că Dumnezeu vorbește prin vise ar fi cedat în fața ispitei și ar fi acceptat avansurile femeii lui Potifar, dar pentru că a crezut ce Dumnezeu i-a comunicat, pe când era un copil, s-a păstrat curat pentru planul Său perfect.

Dacă David n-ar fi crezut în Profeția lui Samuel că el va fi următorul rege, atunci ar fi rămas în pribegie și nu s-ar fi întors niciodată acasă la ai lui, ar fi rămas printre filisteni, unde-și făcuse un nume de războinic. S-ar fi lecuit de dorința de a fi rege când a văzut cât îl prigonești Saul, dar promisiunea lui Dumnezeu prin profetul Samuel i-a dat forță și răbdare.

Dacă Daniel n-ar fi crezut în faptul că Dumnezeu poate vorbi, atunci ar fi acceptat ca Arioc, generalul lui Nebucadnețar, să-i taie capul și să-l omoare împreună cu ceilalți vrăjitori, ghicitori și haldei, care nu puteau descoperi visul și tălmăcirea acestuia. Dar pentru că Daniel știa că Dumnezeu vorbește, a postit și I-a cerut să-i descopere ce fusese în mintea Împăratului în timpul nopți, lucruri pe care mai apoi Împăratul le-a uitat. Astfel, prin descoperire dumnezeiască, Daniel și-a scăpat viața lui și a celorlalți trei evrei de la curtea împăratului.

Dacă ucenicii lui Isus n-ar fi crezut în profețiile că Isus revine pentru cei sfinți, iar pe cei păcătoși îi va arunca în iadul veșnic, dacă nu ar fi crezut în puterea Duhului Sfânt și în darurile acestuia, azi n-am mai fi avut nicio Biserică, ci doar idoli și statui la care ne-am fi închinat, cărora le-am fi adus jertfe chiar propriii copii ca în Cartagina, am fi avut bordeluri cu prostituate sacre ca în Corint și propriile noastre femei s-ar fi prostituat astfel, am fi avut sărbători și parade ale spurcăciunii peste tot ca în Roma, am fi avut crime, violuri, pedofilie și toate nedreptățile din abundență ca în Antichitate, însă ceea ce a dat forță Bisericii să fie Biserică și să cucerească societate după societate a fost și este lucrarea Duhului Sfânt cu roada și darurile Sale, caracterul lui Hristos din Galateni 5:22, și darurile de înțelepciune, de credință, de facerea de minuni, de prorocire, de deosebire a duhurilor, etc. Dacă ucenicii ar afla azi că unii se numesc Biserică deși nu cred aceste lucruri s-ar răsuci în mormânt, pentru că Biserică fără caracterul și lucrarea Duhului Sfânt este o contradicție în termeni.

Cu prețuire,
Toni Berbece

Ieri, un articol de-al meu a fost acuzat că încalcă “standardele comunității”, eu nu știu alte standarde decât cele din Scriptură și nu recunosc o altă comunitate autentică și benefică societății decât cea a creștinilor, care trăiesc adevărul. Restul sunt sortite judecății după Scriptură și sunt sortite eșecului și suferinței. Un semn că vine sfârșitul sunt tocmai aceste comunități internaționale, care însumează miliarde de oameni și care au alte standarde decât cele sfinte. Cum zice Pavel: “Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute și își vor da învăţători după poftele lor” (2 Timotei 4:3).

Standardele mele despre familie sunt extrase din Scriptură, familia lăsată de Dumnezeu este formată doar dintre un bărbat și o femeie, ce este în plus nu poate fi acceptat de niciun creștin autentic, iar oricât v-ar deranja, Biblia va rămâne dreptarul după care Dumnezeu va judeca lumea și orice relație.

Standardele mele despre relațiile sexuale se găsesc în Scriptură, sexul este o mare binecuvântare doar dacă este “consumat” în cadrul intim al căsătoriei dintre un bărbat și o femeie, dacă acesta este consumat înainte sau extraconjugal, atunci devine un mare blestem și o mare sursă de suferință.

Standardele mele despre dreptate se găsesc în Scriptură, văduva, orfanul și săracul trebuie ajutați fără să judeci și să analizezi prea mult. Hoțul și mincinosul nu vor moșteni viața viitoare, curvarul, sodomitul și hulitorii de Dumnezeu vor fi și ei aruncați în focul veșnic pregătit demonilor deja judecați.

Standardele mele mi-au fost date de Hristos, care e salvarea mea. El mi-a schimbat viața și m-a făcut dintr-un ticălos făcător de rele, cu patimi stricate, invidios, hulitor, mincinos, fricos și laș, un creștin curat, iubitor și curajos. Curajos îndeajuns încât să nu mă lepăd de standardele mele, care se găsesc în Scriptură!

Cu prețuire,
Toni Berbece