Skip to main content

❗️Am cerut un cuvânt de încurajare…

În dimineața aceasta m-am trezit cu gândul de a mă ruga și de a citit din Biblie, însă înainte de a deschide Biblia i-am spus Domnului că mi-aș dori un cuvânt de încurajare. Apoi am deschis Biblia și mi-au “căzut” ochii fix pe aceste versete. Priveam la băieții mei care dormeau în camera de hotel în patul de lângă și mă știe Domnul că nu vreau altceva pentru ei decât să fie ucenici ai lui Hristos și să propășească doar în cele bune. Și cred că acest cuvânt este și pentru fiii și fiicele pentru care mijlocești, crede că vor fi cu toții ai Domnului!

Apoi Dumnezeu mi-a vorbit despre fricile mele, despre temerile care mă atacă și mi-a spus să stau liniștit că spaima nu-i pentru mine, că n-am nimic de temut lângă El, ca nu sunt sortit neliniștii. Și cred că acest cuvânt e și pentru tine cat timp rodești neprihănirea. Suntem întăriți prin neprihănire iar noi trebuie să izgonim orice tulburare plantata de cel rău. Ridică-te contra oricărei frici și alung-o!

În cele din urmă am înțeles că dacă sunt atacat prin vreun plan dușman, prin vreo boală, prin vreo uneltire a celui rău să știu că nu Domnul este împotriva mea, ci ca Domnul este cu mine, că El va lupta de partea mea și că orice limbă care se va judeca cu mine va fi făcută de rușine. Acesta este cuvântul de încurajare și pentru tine. Fiii și fiicele tale sunt ale Domnului, fricile nu sunt pentru tine, alungă-le, iar orice uneltire nu vine de la Dumnezeu, ci El e de partea ta să te apere. Atunci de ce să fim neliniștiți? Avem toată bucuria Cerului în inimile noastre deja.

Mângâiați-vă cu aceste cuvinte!
Cu prețuire,
Toni Berbece

❗️Iata cum se împlinește Apocalipsa sub ochii noștri

“Vino să îți arăt judecata curvei celei mari, care șade pe ape mari (popoare), cu ea au curvit împărații pământului și locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei… Și am văzut o femeie șezând pe o fiară de culoare stacojie, PLINĂ CU NUME DE HULĂ… Ținea în mână un potir de aur, plin de spurcăciuni și de necuratiile curviei ei. Pe frunte scria un nume, o taină: “Babilonul cel mare, MAMA CURVELOR ȘI A SPURCĂCIUNILOR PĂMÂNTULUI…” – Apocalipsa 17:2-5

Chiar acum suntem în această etapă a sfârșitului. Să fim pregătiți căci Hristos va veni curând să judece această stricăciune a lumii pentru ultima dată. Diavolul se bazează pe memoria scurtă a oamenilor, care uită repede judecățile care au avut loc de-a lungul istoriei. Resetări din cauza stricăciunii au avut loc mereu. De data aceasta Europa, America și cam toată lumea a cedat în fața unui tăvălug imoral izvorât din inima diavolului. Însă de data aceasta stricăciunea dusă la extremă este însoțită de hulă, de un pumn ridicat spre Dumnezeu.

De data aceasta stricăciunea lumii strigă: “Doamne, ne vezi? Aici suntem, te sfidăm cu toată puterea!” Oamenii își dau ifose de dumnezei deși sunt înfrățiți cu demonii. O confuzie, o închinare la draci, o însoțire cu demonii, o sfidare, o abuzare mai vehementă a copiilor ca acum n-a fost niciodată. Uitați-vă în poza aceasta a destrăbălării care imită Cina cea de Taină cum acolo e și o fetiță, cea în galben. Ce caută un copil acolo? De aceea Dumnezeu nu va tăcea, potirul mâniei lui s-a cam umplut. Lumea se pregătește de război/necaz, iar Biserica de Nuntă!

Cu prețuire,
Toni Berbece

“Măi, tu ai înviat!”

Vărul meu mi-a scris acum vreo două săptămâni în urmă că băiatul lui a căzut de pe gard direct pe beton, s-a ales cu o fractură craniană și era în stare gravă la spital. Imediat m-am pus pe rugăciune și am chemat și Biserica în mijlocire. După câteva zile am aflat o veste extraordinară, copilul și-a revenit ca prin minune și a fost externat fără nicio problemă.

Mărturia doctorului care a intrat în salonul copilului ne-a întărit credința tuturor, a exclamat: “Măi, tu ai înviat!” Doctorul știa starea cu care fusese internat și nu-și explica cum de și-a revenit atât de repede. Însă noi știm că avem un Dumnezeu care a făcut să crească carnea pe lepros, care a făcut să crească mușchi și ligamente pe Lazăr cel mort de 4 zile, a făcut ochii uscați să vadă, l-a făcut pe tânărul Eutih, zdrobit și el de caldarâm, să se ridice în picioare viu și nevătămat.

Îmi povestea tot zilele acestea o tânără că a încercat să repare pompa de apă, fără să realizeze că e în priză și că se află într-un mediu umed. A fost curentată grav, a fost aruncată în stare de leșin la podea, iar unul dintre degete avea o rană ca semn că pe acolo se descărcase o sursă puternică de curent prin corpul ei. Când a ajuns la spital i s-au făcut analizele, iar doctorii se întrebau cum de nu are nimic. Când a primit analizeze bune și a exclamat: “Slavă Domnului!” Atunci doctorul a spus: “Acum știu de ce ești bine.” Așadar, dă slavă Domnului în orice situație, căci El îți va veni în ajutor în orice circumstanță. Tu ce minune poți povesti? Lasă în comentarii minunea ta sau nevoia ta de rugăciune ca să mijlocim împreună cu tine.

“În bunătatea Ta, Tu ne asculţi prin minuni,
Dumnezeul mântuirii noastre,
nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pământului şi mării!” Psalmul 65:5

Cu prețuire,
Toni Berbece