Am învățat că un polițist care aduce sau care era vorba să aducă lumină este mai periculos decât un curier care-ți aduce de mâncare sau un colet cu comanda. Cumva, pentru unii, orice vine din partea Bisericii e mai neimportant și mai “virusat” decât meniul de la Mc…

Am învățat că ura necredincioșilor față de Biserică și față de creștini este reală, uneori ura asta se traduce printr-o grijă exagerată față de trup, față de o viață pieritoare, într-o iubire fățarnică față de “carcasă”, printr-o condamnat frenetică a celor care prețuiesc grija pentru suflet chiar și când trupul le este pus în pericol. Noi am înțeles și am stat acasă, dar a-i “vâna” pe credincioși cu poliția în curtea Bisericilor cum am văzut înainte și de Paștele acesta este deja prea mult. M-a durut să văd cu ochii mei o doamnă polițist chestionându-i pe creștinii care ieșeau dintr-o Biserică, ieșeau la distanță corespunzătoare, fără a se îmbulzi ca la coada de la supermaket, câte unul la câteva minunate bune. N-am văzut polițist aranjând cozile din magazine, dar i-am văzut intimidând în curtea Bisericii. Cu ce e mai greșit a intra câte unul pe rând să se roage într-un locaș de cult față de a intra pentru a-și lua o pâine expunându-se practic mai mult prin contactul cu alimentele, cu vânzătoarea și cu banii?

Am învățat că Paștele era pentru unii de fapt dezmăț și nu Biruința lui Hristos asupra morții aduse de păcat, s-au raport cu 90% mai puține cazuri de come alcoolice, bătăi, supradoze și crime anul acesta în noapte de Înviere, semn că pentru unii “creștini din naștere, din moși strămoși” izolarea a însemnat protecție. Astfel, datorită izolări au putut și unii “creștinii” din România să sărbătorească în tihnă Paștele. De fapt adevăratul post nu a fost cel dinainte de Paște, postul de la mâncare, ci cel impus forțat de pandemie, anume postul de la clubăraie și petrecăreală.

Am învățat că Hristos poate fi sărbătorit și fără clădirile numite “Biserici”, că Biserica suntem de fapt noi, cei care credem în El. Am învățat că nu clădirile ne lipseau, ci credința din suflet. Anul acesta milioane de credincioși nu au mai luat lumină, dar “Hristos a înviat!” a ieșit mai cu foc din piepturile lor, semn că nu lumina aceasta fizică ne lipsea, ci cea direct din Hristos găsită prin Scriptură și rugăciune.

P.S. Încă ceva ce mă roade, pentru o tânără diaperată, violată si apoi ucisă, nu s-a intervenit până la 6 dimineața, dar pentru dărâmarea unui grătar și pentru destructurarea unui “grup infracțional” care învârtea micii în ziua de Paște au intervenit “mascații”. În ce lume trăim?

Hristos a înviat, Dragostea a înviat pentru a ne da o lecție a iubirii, degeaba avem Paște dacă nu avem iubire!

Cu prețuire,

Toni Berbece

Hristos a fost luat din grădina Ghețimani prin trădare, Iuda L-a sărutat crezând că-L va face să creadă că nu e o trădare, ci un simplu salut evreiesc. A fost legat ca un făcător de rele, deși era vindecătorul tuturor bolnavilor și sursa de hrană a tuturor sărmanilor, iar pe lângă aceste lucruri, era Cel care sătura sufletele oamenilor cu predicile Sale dumnezeiești.

A fost apoi târât în șase procese ilegale în mai puțin de 24 de ore. Purtat ca un “infractor” prin fața adevăraților infractori, de la Ana, unde a fost pălmuit, la Caiafa, unde a fost bătut, scuipat, pălmuit și batjocorit, apoi la Pilat, care L-a trimis la desfrânatul Irod, care L-a umilit punându-I o haină regală stacojie în râs pentru declarațiile Lui că e Dumnezeu. În cele din urmă a ajuns din nou la Pilat, care în încercarea de a-L scuti de moarte, a poruncit să fie “doar” biciuit. Biciul roman era făcut din piele împletită cu oase de oaie sparte și cu o ghiară de metal în vârf. A primit atâtea lovituri câte a dorit călăul, fără limită adică. Când a obosit, Hristos era sfâșiat tot, pentru că nu exista regula evreiască de biciuire doar a spatelui și doar cu 39 de lovituri. Apoi i s-a pus și o coroană de spini, de parcă nu era de ajuns carnea vie de pe tot corpul Lui.

După ce a fost până la urmă condamnat la moarte, pentru că Preoții invidioși pe Hristos și îndrăgostiți de propriul sistem corupt pe care-L numeau Templul lui Dumnezeu (ceva de genul multor Biserici de astăzi), Isus a fost dus pe dealul Golgotei. Acolo a fost bătut în cuie, nu legat cum se proceda în cazul pedepselor “mai blânde”. Era prea “rău” ca să scape așa “ușor”. Cei crucificați erau mai întâi ușor anesteziați pentru a nu se zbate când erau bătuți în cuie, dar Isus a refuzat acest analgezic. A vrut să fie lucid, să bea întreg paharul suferinței.

Pe deasupra a simțit povara tuturor păcatelor, acea mustrare chinuitoare a cugetului, a simțit de la crimă, până la minciună și ură, toate păcatele lumii. A simțit distanța dintre om și Dumnezeu pe care o simți și tu când păcătuiești, de aceea a strigat: “Eli, Eli, Lama Sabactani!” A simțit fiecare păcat, deși nu făcuse niciunul tocmai pentru a le putea ierta pe toate, inclusiv răzvrătirea față de Dumnezeu.

Deși pentru a respira trebuia să se împingă în cuiul care-i trecea prin tălpile picioarelor, deși era un efort colosal să vorbească, Isus a scos câteva vorbe pline de dragoste pentru noi toți: “Tată, iartă-i căci nu știu ce fac!” Și apoi “Tetelestai!” Care în greacă înseamnă “Achitat în întregime”. El a achitat totul pentru noi. Nimeni nu mai are nimic de adăugat la mântuire, decât să o accepte și să trăiască în neprihănire Lui.

A murit la scurt timp din cauza durerilor îngrozitoare cauzate de cauzalgie (distrugerea nervului median al brațelor), o durere ca o arsură și ca o străfulgerați constantă care te lasă fără aer, a murit cel mai probabil de toate aceste trei cauze: șoc hipovolemic (pierderea sângelui), șoc traumatic, șoc cardio respirator…

Ce L-a ținut pe cruce? Un singur cuvânt: Eu! Adică mai exact, dragostea pentru mine și pentru tine. Dacă nu ne-ar fi iubit ar fi renunțat încă de la sărutul ticălos al lui Iuda sau de la prima palmă luată în casa fostului Mare Preot, coruptul pe nume Ana.

Nu uita: Isus încă te așteaptă, dragostea Lui vorbește și azi. El e singura poveste de dragoste care salvează pentru veșnicie!

Cu prețuire,

Toni Berbece

Nu știu dacă ați fost vreodată chemați de cineva prin rugăciune. Mă refer la acel moment când cineva are nevoie de ajutorul tău și se roagă să fie ajutat de tine, iar Dumnezeu are grijă să pună în mintea ta gândul de a suna, de a căuta persoana care are nevoie de ajutorul tău. Uite așa m-am trezit eu într-o zi cu dorința puternică de a o vizita pe mamaie Ioana cu o pungă de alimente. Mi-a spus că s-a rugat: “Doamne, ce bine ar fi să vină domnul Toni și pe la mine!” Am rămas uimit până la lacrimi când am auzit că de fapt gândul de a o vizita era sădit în mintea mea de Tatăl nostru, care aude rugăciunile.

Am discutat un pic în pragul ușii și mi-a spus: “Domnul Toni, să știți că zilele acestea am realizat că Biblia e mai tare decât icoana!” Nu am știut ce vrea să zică, dar tot dumneaei m-a luminat. Mi-a zis că până zilele acestea a avut o relație distantă față de Dumnezeu, tot ce făcea era să mai îngenuncheze înaintea unei icoane, să o mai pupe și mai făcea un semn al crucii, dar nimic mai mult. Însă de când a început să citească Biblia și să mediteze la ea îl simte pe Dumnezeu în inima ei, Îl simte pe Dumnezeu aproape, nu mai are nevoie de icoană, se pune direct pe genunchi și Dumnezeu e deja acolo, o așteaptă să vorbească. E real!

Așa m-am bucurat că această femeie L-a descoperit personal pe Dumnezeu și că nu mai are doar o formă de credință, o religie impersonală, ci o relație cu Hristos, o relație cu directă cu Dumnezeu Tatăl! Era atât de fericită. Parcă îmi povestea de prima ei dragoste, așa îi sclipeau ochii acestei bătrânele, dar de fapt Hristos, la orce vârstă te-ai îndrăgosti de El, este prima dragoste adevărată, prima dragoste veșnică, nepieritoare.

Citiți Biblia dragilor, Îl veți descoperi pe Hristos în ea și astfel veți simți să vorbiți cu El, să începeți o relație fără sfârșit.

Cu prețuire,

Toni Berbece