Dușmanii nu se evită, din contră dușmanilor li se dau daruri. Biblia ne spune că celor care ne urăsc și ne fac rău trebuie să le acordăm o mai mare atenție și dragoste. Astfel “vom îngrămădi cărbuni aprinși pe capul lor” în sensul că le vom da rațiunea peste cap făcându-i să se gândească la “acțiunile noastre ciudate”.

Dușmanii nu se bleastămă, noi nu ne blestemăm dușmanii, ci-i binecuvântăm. Le urăm numai bine. Noi nu putem dori răul absolut nimănui, nici persecutorilor noștri. Când Gafencu era bătut cu bocancii în gură de un securist, acesta i-a spus așa: “Mă duc într-un loc unde vreau să ajungi și tu, mă duc în Rai.”

Dușmanii nu sunt scutiți de rugăciunile noastre, noi luptăm pentru ei. Pavel ne-a spus că noi nu luptăm cu carnea și cu sângele, ci cu duhurile răutății. Noi creștinii știm că în spatele oricărui om care urăște și care face rău, rănind persoanele din jur, stă o întăritură demonică, stau demoni care-l chinuie și pe el și care-l controlează, așadar nouă ne pasă și ne rugăm pentru eliberarea acelui om.

În Al Doilea Război Mondial pe un front au început să se dea Noi Testamente soldaților, aceștia le citeau când erau liberi, acolo în tranșee. Generalul a observat că cine citea Noul Testament nu mai era atât de combativ, era milos, încerca să cruțe inamicul și chiar prefera să ia prinși de război decât să împuște. Atunci a ordonat să nu se mai citească Noul Testament pentru că soldații lui nu mai erau niște ucigași cu sânge rece. Asta vrea Satana, să nu cititim Scriptura, cea care ne dă pace, dragoste, bunătate, răbdare și îngăduință chiar și față de dușmani.

Ne dăm seama ce credință minunată este creștinismul numai privind la acest aspect, al atitudinii față de dușmani. Dumnezeu să ne binecuvinteze și dușmanii și să-i facă și pe ei copiii Lui!

Cu prețuire,

Toni Berbece

Când le spun oamenilor să nu mai drăcuie, să nu mai înjure, să nu mai vorbească porcos, să nu mai fumeze, să nu se mai îmbete, să nu urască îmi spun că ei nu-și schimbă religia, așa că, să mă opresc din a-i convinge să renunțe la “religia strămoșească”. Atunci realizez că religia acestora nu e în Dumnezeu, ci într-o viață stricată și în păcat.

Când le spun oamenilor să nu mai curvească, când le spun că e păcat să-ți începi relația sexuală înainte de căsătorie, că masturbarea, pornografia, poftirea unei femei chiar și în minte sunt păcate, ei îmi râd în față, le e milă de mine și cred că sunt din vreo sectă, neștiind că vorbesc chiar din Scriptură, acea carte a creștinilor.

Da, atât de exigentă și sfântă e Biblia. Dar în această sfințenie e plăcere, pace, bucurie, liniște și iubire. Când le vorbesc și de aceste păcate mi se spune la fel să-i las că ei nu-și schimbă religia, dar eu nu-i chem la altă religie, ci la Hristos.

Dragilor, nu sunteți chemați la o altă religie, ci la singura credință adevărată cea în care dacă trăiești în sfințenie Îl ai pe Dumnezeu ca Tată, iar dacă trăiești în păcat îl ai pe Satana ca tată. Și nu uitați că religia adevărată presupune și milostenia față de văduvă, orfan și sărac. Alege credința în Dumnezeu și nu te mai minți că o poți duce și cu păcate tolerate la nesfârșit!

Vă las aici versetele care l-au întors la Dumnezeu pe Sfântul Augustin: “Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos, şi nu purtaţi grijă de firea pămîntească, pentru ca să-i treziţi poftele. (Romani 13:13)

Cu prețuire,

Toni Berbece

În poza aceasta e nepoțelul meu, uitați-vă cum a prins degetul medicului cu mânuța lui. Pare că luptă pentru propria viața cu o foame incredinilă de a trăi. Oare cum luptă cu viața copilașii care nu mai apucă să iasă din burtică, care acolo în căldura și în pântecul mamei, în timp ce sunt hrăniți din sângele mamei, ajung să fie ciopârțiți de cleștii pe care tocmai mămicile i-au permis să le sfâșie copiii?

Sunt convins că dacă acel copil ciopârțit ar putea vorbi nu ar declara niciodată că mama lui a fost de față, că nu ar fi încuviințat una ca asta. Dacă copilul ucis ar putea vorbi, cu siguranță și-ar lua la revedere de la mama, neștiind că a fost vândut morții tocmai de mama lui, cu un “sărut” mișelesc precum al lui Iuda, “sărutul cleștilor reci” dar sterili pentru a le proteja mama nu și pruncul.

Copiii simt durerea chiar și în pântec, ei luptă pentru viața lor din prima clipă a conceperii, nu-i ucideți ca pe o bacterie care vă invadează viata, pentru că ei sunt cea mai mare binecuvântare a vieții. Voi nu ați fi ajuns să respirați dacă ați fi primit același tratament.

Și nu uitați, copiii avortați nu dispar, așa cum cânt adesea într-un cântec: “Sufletul ce nu e dorit, se întoarce la Cel ce l-a dăruit…” Ce m-a durut cel mai tare zilele acestea a fost o campanie dusă de un ziar și de un jurnalist foarte cunoscut de a se putea relua și în Pandemie și în Situație de Urgență “cursul normal de ucidere a pruncilor”, oare se vor întoarce românii după Pandemia aceasta acolo sus, pe poziție fruntașă la ucidere de prunci prin avort? Sau am învățat ceva, anume respectul pentru viața atât de fragilă.

Cu prețuire pentru viață,

Toni Berbece