Skip to main content

Cea mai mare risipă în familie

Cea mai mare risipă este risipa de iubire. Cum să nu te bucuri la maxim de drăgălășiile ei/lui? Cum să nu exploatezi la maxim puterea iubirii în tinerețe când ea trece ca floarea? Multe familii tinere și nu numai își refuză iubirea, pierd clipe prețioase de apropiere, comunicare și de dezmierdare crezând că relația lor de cuplu aici pe pământ este veșnică, dar nu este așa. Timpul trece foarte repede.

Nu ai vrea ca regretul de la finele acestei vieți să fie că nu ai iubit-o mai mult, că nu l-ai iubit mai mult. Că ai lăsat să trecă pe lângă tine clipe de iubire, că ai trăit cu pasivitate când ai avut o comoară a binecuvântării din plin la dispoziția ta. Să ți se deschidă ochii în direcția asta abia la bătrânețe e păcat.

Să spui la bătrânețe când picioarele nu-ți mai pot face plimbări lungi, când carnea ta nu mai are aceeași vlagă, când îți dorești mai mult să stai în pat decât să te dai jos din el, când inima nu mai poate pofti, că ai fi putut să profiți mai mult de dragostea pusă la dispoziție e chiar trist.

Și mai trist este când ai acasă izvorul acesta al iubirii, dar îl tulburi, îl strici, te porți mizerabil, iar apoi cauți apele dulci ale iubirii în altă parte pretinzând că ești vrednic de iubirea altora, când de fapt ești un distrugător de relații. De aceea ține-ți curat izvorul iubirii din casa ta, iubirea e aceeași peste tot, învață s-o dai și s-o primești.

Așadar, iubește-o/iubește-l mult și nu vei regreta nimic!

Cu prețuire,

Toni Berbece

Oare ne cere Isus discreție in vestirea Evangheliei

Cineva mi-a spus că nu sunt “discret ca Domnul Isus” în vestirea Evangheliei, asta după ce m-am lăudat în Domnul cu o vindecare făcută de El. Am meditat, am căutat în Scriptură și am realizat că nicăieri nu ne-a cerut Cristos să fim discreți în vestirea Evangheliei. Creștinismul nu este o societate secretă, a elitelor sau menită să-i abordeze doar pe unii. Ci ea dă năvală și ia cu năvală, cum un năvod nu culege peștii alegându-i, ci-i ia pe toți pe care-i prinde la grămadă. Nu în arătarea puterii lui Dumnezeu trebuie să fim noi “smeriți” și discreți, ci în altele.

Singurul motiv pentru care Isus a fost uneori discret în propovăduire, în semne și minuni și-n exorcizări, a fost pentru că nu sosise ceasul divulgării identității Lui Divine. Dar această ascundere nu a durat mult. De ce le închidea gura demonilor când îi dădeau identitatea pe față? Pentru că nu demonii trebuie să aducă vestea asta, ci fiii luminii. De exemplu când l-a înviat pe Lazăr nu a mai fost nicio discreție, când a intrat în Templu și a început să vindece în stânga și în dreapta nu a mai fost nicio discreție, ci i-a înfuriat pe preoții invidioși, care au vrut să-l oprească chiar atunci prin ucidere, dar nu au putut. Isus nu a vrut “o hărțuire” înainte de vreme din partea preoților. Acesta a fost motivul discreției de la începutul lucrării, dar discreția nu a putut fi păstrată mult, după care a urmat o explozie de manifestare a puterii Duhului.

Apoi, dacă ne uităm la vestirea Evangheliei în Ierusalim, în Samaria, în Efes și în alte zone, nu vom vedea pic de discreție din partea ucenicilor. Ei pur și simplu luau cu asalt un teritoriu. Scoteau în văzul tuturor draci, care ieșeau cu mari țipete, vindecau bolnavi scoși pe marginile drumurilor pe unde treceau ucenicii ca niște soldați ai luminii, care tăiau legăturile demonice și de boală prin sabia autorității Cuvântului. Ei predicau în piețe și îngenuncheau pur și simplu orice sistem ocult. Putem vorbi chiar de o invazie violentă față de Împărăția Întunericului.

După ce Pavel a scos niște demoni în Efes, după ce i-a vindecat pe mulți, după ce vrăjitorii convertiți la creștinism și-au ars cărțile de vrăjitorie, care valorau cam 2 milioane de euro în banii de azi, în cel mai mare foc de tabără pe care l-a văzut acel orașul vreodată, Scriptura ne zice: “Cu atâta putere se răspândea și se întărea Cuvântul Domnului (Fapte 19:20)!”

Eu vă întreb: Vreți un creștinism ca în Faptele Apostolilor sau unul discret cum și-ar dori dușmanul?

Cu prețuire,

Toni Berbece

Festivalul dracilor la Timișoara

“Aplauze pentru Krampus…” Așa îndemna publicul prezent un crainic care dirija Festivalul Krampus, după numele dracului care jubila printre oameni. Mai mulți tineri costumați în demoni au dansat cu făclii înaintea oamenilor pe o muzică evident închinată spiritismului, vrăjitoriei, magiei și lumii demonice.

O doamnă speriată de ce vede a scos o cruce și o punea pe tinerii aceștia ori naivi, ori chiar cu legături demonice prin vrăjitorie și alte legăminte satanice. Biata doamnă dorea să-i protejeze, pentru că știa ce înseamnă demonismul, spre deosebire de generația aceasta care se joacă cu el.

Măi oameni buni, nu vă mai ajunge Moș Crăciun? Gata, îl vreți direct pe Dracul? Sau pe Krampus cum îi spuneți voi? Într-o țară 98% creștină am ajuns să-l și aplaudăm pe Michiduță? Pe bune? Atât de atei, păgâni, inconștienți sau legați de Satana a ajuns națiunea asta? Păi nu vă ajunge cât vă bântuie viețile cu distrugere și blesteme? Nu vă ajunge cât chinuie neamul acesta prin toate nenorocirile pe care le atrage păcatul? Vă mai și închinați la draci?

Așa se întâmplă când il scoți pe Isus Cristos care este iubire, dragoste, curăție, sacrificiu de sine și bunătate, locul nu rămâne gol, ci-l umple Scaraosche, care abia așteaptă să ucidă, să distrugă și să aducă blesteme.

Și noi creștinii ce facem? Ne colindăm între noi? Tot cu ai noștri? Haideți în piețe, în târguri, să împânzim străzile și cartierele cu colindători, care aduc vestea că Isus s-a născut, că uitați cum ne împânzesc dracii! Ne trebuie creștini fermi și vehemenți împotriva acestor manifestări de închinare demonică.

Cu prețuire,

Toni Berbece