Cucul caută cuibul altei păsări în care sunt deja ouă. Le aruncă din cuib în afară de unul singur, după care le depune pe ale sale și le abandonează. Ouăle cucului sunt eclozate de pasărea “adoptivă” foarte repede, uneori chiar a doua zi după ce au fost depuse.

De obicei cucul depune două ouă, când puii cresc unul din ei aruncă oul păsării străine, mama cumva lasă acel ou acolo pentru ca puii să-l arunce, să exerseze această mișelie de mici. Apoi se întâmplă un lucru și mai șocant, cei doi pui se luptă și cel mai puternic îl aruncă pe cel mai slab din cuib pentru a primii toată mâncarea. Este una dintre cele mai meschine păsări, care de mică își exericită natura malefică.

Așa suntem și noi oamenii, de mici suntem răi, Biblia ne spune că “în păcat ne-a zămislit mama noastră”, iar noi am moștenit de la părinți un fel deșart, stricat, de viețuire. Nu ne învață nimeni să mințim și totuși o facem, furăm, jignim, suntem violenți chiar de mici pentru că e în noi undeva ceva defect. Dar ce facem cu această natură rea? Ca și cucul ne lăsăm copiii să se antreneze în stricăciunea lumii? Așteptăm să ne crească pruncii ca apoi să o scoatem? Nu, va fii prea târziu pentru unii. Ea trebuie scoasă din pruncie printr-o buna educație, disciplină, exemplu personal și credința în Dumnezeu, care ne curățește de orice întinăciune.

Natura stricată a omului are ca leac credința în Dumnezeu și alimentarea cu bunul simț și dragostea găsite în Hristos. El nu e doar informație, ci și puterea de a urma o viață curată.

Copilul care nu e crescut de mic cu grijă și cu credință în Hristos va fi un adult sortit eșecului. Îmi aduc aminte de vorbele pe care Marc Aureliu i le-a spus lui Commodus înainte ca acesta să-l asfixieze: “Eșecul tău ca fiu este eșecul meu ca părinte!” Uneori nu realizăm cât de responsabili suntem de viețile copiilor noștri. Sădind cu lacrimi și trudă lumină din Dumnezeu în ei, vom culege roada binecuvântată a sfințeniei. Biblia ne asigură că dacă îi vom învăța de mici calea cea bună, când vor crește nu se vor abate de la ea. Doamne ajută-ne să fim părinți resonsabili!

P.S. În poză este unul dintre marii criminali în serie, John Wayne Gray, la vârsta de trei ani “exersând-și” maleficul. Din păcate “s-a jucat” cu armele și când s-a făcut mare, nu a avut cine să scoată răul din el.

Am citit comentariile lăsate la articolele despre misionarul american care s-a dus la un trib la care îți este interzis să mergi până și de poliția statului care deține acea insulă.

Unii l-au făcut nebun, alții fanatic, alții iresponsabil, neînțelept și tot așa. Mulți au râs și l-au catalogat drept un om fără rațiune care nu știa ce face.

Unii au zis: Uite că săracul s-a și rugat “Doamne nu vreau să mor!”, deci voia să trăiască, Dumnezeu nu l-a ascultat, deși el avea planuri de viitor.

Nu, el de fapt nu voia să moară ratând misiunea de a-i încreștina pe acei sălbatici. El voia să fie cel care-i conducea pe toți la Hristos, însă nu el va fi acela. Întrebarea mea este: Mai e vreun nebun din acesta pe planeta Pământ?

Pentru că niște “nebuni” de genul au făcut să ajungă Evanghelia și la noi. De exemplului la Catedrala Mântuirii Neamului s-a adus mâna Sfântului Andrei, acel fanatic care a venit și la străbunii noștri. Îi plimbă unii mâna, dar nu-i poartă în piept aceeași pasiune de a-L vesti pe Hristos, Unica salvare, Unicul vindecător, Unicul mijlocitor.

Din cei doisprezece ucenici, unsprezece au murit martirizați, din perspectiva unor “creștini” de azi, aceștia au fost la fel de iresponsabili și fanatici. Aș vrea să vă spun cum au murit: Iacov a fost ucis cu sabia la ordinul lui Irod, Andrei a fost biciuit și apoi crucificat de greci, el a continuat să le predice călăilor timp de 2 zile cât a stat atârnat pe cruce până a murit. Iacov, fratele lui Isus a fost aruncat de la 35 de metri de pe aripa de S-E a Templului.

Matei a fost și el ucis cu sabia în Etiopia, Bartolomeu a fost misionar în Turcia de azi și a fost biciuit până la moarte, Toma a fost ucis cu sulița ca misionarul american undeva în India, Matias (cel ales în locul lui Iuda) a fost bătut cu pietre și apoi decapitat, Petru a fost răstignit cu capul în jos. Iar Pavel, Apostolul Neamurilor, a fost torturat și decapitat de crudul Nero.

Cine sunt nebunii până la urmă? Ei au fost 120 de ucenici maxim și au cucerit lumea, noi suntem sute de milioane, miliarde chiar, și uneori avem impresia că o pierdem în negură.

Mai ridică Doamne oameni nebuni după Tine!

Avraam dintr-o situație de criză s-a îmbogățit. Foametea l-a împins spre Egipt de unde s-a întors îmbogățit de Faraon. Foametea de multe ori aduce bogăția. Ne împinge spre a face lucruri pe care nu le-am fi făcut în comoditate. Cei mai bogați oameni de azi, miliardarii lumii, au fost împinși de foame și sărăcie spre ceea ce sunt acum.

Iacov, dintr-o situație de criză, a plecat spre Laban de unde s-a întors cu turme de animale fără număr plus o familie cât un trib. Ambiția de a reuși a fost dată de inferioritatea lui pe un pământ strâin, însă Dumnezeu a fost secretul succesului său.

Iosif, dintr-o situație de criză, a ajuns în Egipt unde, după o zdrobire în închisoare, a ajuns ministrul economiei, salvatorul lumii și al familiei sale.

David, după o situație de criză, a ajuns îndrumar pentru toți cei care cad în păcate grele, azi toți cei ce se pierd au ca model acest fiu risipitor al Vechiului Testament despre care în final Dumnezeu zice: “David, om după inima mea!”

Iov, după o situație de criză, a ajuns mult mai bogat, cu o experiență fantastică cu Dumnezeu și un model peste milenii. Un model al faptului că există sens chiar și atunci când nu înțelegi “de ce”.

Petru, după o situație de criză, ajunge să-i întărească pe frații din timpul persecuției evreiești și romane. Mulți au dezertat, dar mulți au fost readuși de cel care a gustat amărăciunea trădării lui Hristos și întoarcerea la Cel care știe să ierte și să reabiliteze.

Toată lumea se sperie de cuvântul “criză”. Dar fără situație de criză nu am fi cine suntem, nu am avea eroi ai Scripturii, nu am avea modele și nu am fi la rândul nostru un exemplu. Folosește situațiile de criză din viața ta pentru a fi un model la rândul tău!

Text: 2 Corinteni 4:17