”Aceeași membrii ai bisericilor creștine care sâmbăta strigă în gura mare la meci, ca indienii la atac, duminica stau în biserici ca statuile de lemn.” Vance Havner

Privind la primii creștini din Cartea Fapte putem constata cu ușurință că ei se bucurau împreună în adunările lor, iar în lume aveau de luptat cu forțele întunericului care stăpâneau lumea, îndurau de la jigniri până la bătăi, după care veneau între fraţi și se întăreau pentru a o lua de la capăt, însă rezultatul consta în vieţile schimbate şi o societate mai bună pe zi ce trecea. Ei nu căutau scandaluri în lume ci nu făceau decât să vorbească despre dragostea lui Cristos, iar acest lucru deranjează pe stăpânul acestei lumi care are şi el oamenii lui puşi pe dat cu piatra.

Astăzi lucrurile se pare că stau invers uneori. În lume unii se simt foarte bine, prietenii și vecinii care nu-L cunosc pe Dumnezeu nu văd nici o diferență între viețile lor și ale acestora, televizorul și internetul le guvernează viețile, iar când merg la Biserică firea se războiește cu Duhul, se simt inconfortabil și dacă nu dorm atunci folosesc timpul pentru a se război cu frații, dacă nu au motiv de ceartă atunci inventează unul. Trebuie să înțelegem că certurile şi conflictele în Biserică ar trebui să fie accidente nu stări de fapt. Așa cum spune Pavel, Bisericile lui Cristos nu au obiceiul de a fi certărețe. Ele au ca scop să-și ațintească privirea spre Cristos.

Trebuie să ne punem semne mari de întrebare când lumea ne face să ne simțim extrem de bine și când nu avem parte de nici un război spiritual. Când râdem cu gura până la urechi la programele de divertisment dar căscăm de zece ori pe minut în Biserică, atunci e o problemă. Când creștinul nu simte nevoia să vorbească cu alții despre Cristos este clar că în el nu este Duhul Sfânt pentru că în Ioan 15:26 ni se spune clar că rolul Duhului este de a-L mărturisi pe Cristos. Primul semn că Duhul Sfânt este în inima cuiva este focul de a vorbi despre Cristos cu alţii. Cine nu simte acest foc, nu are Duhul Sfânt în el aşa cum ar trebui.
Read More

Nimeni nu a putut anticipa ceea ce se întâmplă în acest moment în vecinătatea Europei. Războiul, terorismul, lipsa lui Dumnezeu au dus la o criză despre care noi doar citeam în cărțile de istorie. Războie peste tot în lumea arabă (și nu numai) iar consecințele lor sunt milioane de imigranți care vor pace, vor un loc în care să poată trăi liniștiți și pentru mulți acest loc este Europa.

Însă ce vor găsi ei în Europa? Majoritatea au milioane de rugăciuni care nu le-au fost ascultate și au și mai multe semne de întrebare despre ceea ce au crezut până acum. Vor altceva. Însă le poate oferi Europa o nouă viață și din punct de vedere spiritual? Mulți deja au intrat în Europa, oameni care nu ar fi călcat niciodată pe acest pământ, însă care au fost forțați să o facă, dar oare ce le va oferi această Europă care se laudă cu superioritatea ei însă care și-a pierdut în mare parte forța care a propulsat-o până aici, anume credința în Dumnezeu?

Puțini misionari au avut curajul să se aventureze pe meleagurile acestor țări musulmane însă astăzi îi trimite Dumnezeu la noi. Ei ne vor urmări stilul de viață însă îl vor vedea ei pe Cristos în felul în care trăim, sau vor rămâne în angoasa aceasta plină de întrebări și frământări?

Ciudat (dar bine) ar fi să ne învețe ei ce este acela creștinismul, pentru că foarte mulți l-au găsit pe Cristos în încercările crunte pe care le-au trăit. Unora li s-a arătat Cristos în vis și au primit o pace extraordinară chiar dacă în afara lor era război. Unii au mărturisit că au strigat în mijlocul mării acolo într-o barcă cu motorul stricat că dacă Cristos există cu adevărat să le repare motorul și acesta chiar a început brusc să funcționeze. Cristos își face mereu treaba însă noi ne-o facem? Poate că mulți dintre ei vor deveni vestitori de Dumnezeu într-o Europă în derivă spirituală.

Mă rog pentru imigranții care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu, mă rog să le iasă înainte adevărați creștini și să le lumineze calea spre acea lume bună cu adevărat, spre lumea în care nu va mai exista o singură clipă de război.
Read More

1. Dacă mori fără lumânare nu ai lumină în viața de dincolo.
Știm cu toții că imediat cum moare cineva i se aprinde o lumânare la căpătâi. Mulți când află că cineva a murit întreaba cu disperare: ”I-a aprins cineva o lumânare?” De ce acest obicei? Pentru că lumea are impresia că dacă nu i se aprinde o lumină nu vede drumul spre Dumnezeu în lumea de apoi, însă Biblia ne învață că singura lumină după ce noi murim este Isus Cristos. Isus a zis: ”Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric ci va avea lumina vieții” (Ioan 8:12). Așadar singura Lumină pe care trebuie să o avem înainte de a muri este Isus Cristos în viețile noastre. Această Lumină ne va aștepta când acești ochi de carne se vor închide definitiv.

2. Dacă nu dai de pomană, mortul nu are ce mânca în lumea de dincolo.
Este bine să dai o masă, sau două, sau trei pentru cei care conduc pe ultimul drum pe răposat, însă a face legătură între acea masă și viața de dincolo a defunctului este o aberație. Cine moare încheie definitiv socoteala cu viața aceasta și nu mai depinde de nimeni de pe pământ. Ar fi vai și amar dacă mortul ar trebui să mănânce în viața de apoi ceea ce dăruiesc rudele lui încă în viață. Ar fi mare foamete și în lumea de apoi, însă acolo totul depinde de locul în care ai investit cât timp ai fost în viață. Ai crezut în Cristos și l-ai urmat, atunci cu El vei petrece veșnicia. Iar El este ”proprietarul” Cerului.

3. Dacă scrii Isus cu un singur ”i” scrii de fapt măgar.
Aceasta este o mare minciună inventată de niște rău voitori pentru oameni cu o pregătire extrem de precară sau prost informați, pentru a-i băga pe creștinii evanghelici în tagma unor eretici și blasfemiatori. În limba ebraică există patru cuvinte pentru măgar: hamor, ayir, athon și arod, iar în greacă: hupozugion, onarion, onos și polos. În nici o altă limbă nu există ca Isus să însemne măgar. În greacă avem Iesous din ebraicul Yeshua, latinii au tradus numele în Iesus, mai târziu francezi în Jesus, la fel și englezii, maghiarii în Iezus, spaniolii în Jesu, italienii în Gesu, iar musulmanii și hinduși în Isah. Românii ortodoxi au considerat că a doua literă din cuvântul Isus în limba greacă este i și au tradus Iisus. Că scriem Iisus, că scriem Iesus, Isus sau Jesus, la aceeași persoană ne referim și nu putem să spunem că dacă unul a scos un i sau pe al doilea ”i” l-a transformat în ”e” sau că a pus ”J” în loc de ”i” a greșit și nu este creștin. Important este să-l purtăm în viețile noastre și să fim ca El. În cer vor fi creștini care au scris și cu doi de ii și cu un i și cu j și cu g.

4. Dacă citești Biblia păcătuiești pentru că riști să o interpretezi greșit.
Biblia, care a fost scrisă pe o perioadă de aproximativ 1400 de ani de aproximativ 40 de scriitori, a fost insuflată de Duhul Sfânt cu scopul de a lăsa o carte de căpătâi pentru toți credincioșii, indiferent că sunt doctori în litere sau simpli muncitori. Autorul ei este prezent și asupra minții celui care are 16 clase și asupra celui care are 4. Cine își dorește să o înțeleagă va fi ajutat. Însă ce este clar este faptul că nu poți fi creștin dacă nu citești Biblia cum nu poți fi doctor dacă nu citești cărți de medicină. În credința creștină nu se merge pe ce moștenești de la părinți prin naștere pentru că omul nu are capacitatea de a transmite genetic ”harduri” cu informații. Orice om își însușește credința. Biblia ne spune că aceasta vine prin auzirea Cuvântului. Și dacă nu îl auzi citit atunci cum să ai credință, sau ai una incipientă care se pierde dacă nu este înrădăcinată în Biblie. Mi-aș dori o Românie în care oamenii să citească Biblia în metrou sau RATB fără să se rușineze.
Read More