Aud și citesct tot mai des în presa românească cum unii râd de expresia ”glorie Mielului”. Prima dată am văzut această atitudine la un grup de divertisment care chiar își făcuse un salut batjocoritor folosind expresia aceasta. Apoi, nu de mult, am citit un articol într-o gazetă on-line cum unii bihoreni au propus să fie invitată să cânte la zilele orașului o trupă, însă cei de la primărie au refuzat pentru că aceasta cânta versuri creștine printre care și un cântec în care foloseau sintagma ”glorie Mielului”.

Răspunsul la întrebarea din titlul acestui articol este următorul: Unii care se pretind a fi creștini râd de această expresie pentru că nu cunosc Biblia, acea carte pe care dacă ar citi-o ar putea fi creștini autentici.
Read More

Motivul pentru care m-am hotărât să scriu acest material este acela că am întâlnit în scurtul curs al existenței mele de până acum câteva persoane foarte nefericite, unele chiar divorțate, a căror mare greșeală a fost să-și aleagă greșit partenerul de viață. Au avut de ales între un partener cu frică de Dumnezeu, un partener cu care poți pleca genunchi la rugăciune și cu care poți citi un Psalm zilnic și unul care nici nu vrea să audă de aceste lucruri.

Exemplul lui Samson stă în picioare de mii de ani. El este tânărul acela crescut în Biserică care la un moment dat se uită în lume apoi vine plângând la mama și la tata pentru a-i ruga să-l lase să se căsătorească cu fata pe care a văzut-o în club, unde a călcat ”accidental”, sau la petrecerile din facultate. Și așa începe un lung calvar pentru el și pentru întreaga familie. Deși sunt peste 3 mii de ani de când Samson și-a sfârșit alergarea zbuciumată totuși realitatea nu s-a schimbat deloc. Cine nu învață din greșelile altora va trebui să fie cobai pentru alții, șoarecele de laborator al vieții, alții vor privi la suferința unei astfel de persoane și se vor feri să facă aceleași greșeli. Nu cred că-și dorește cineva să fie o astfel de persoană. Mai bine să învățăm din Scriptură.

Iată cele trei motive sustrase din Judecători 14-15:
Read More

Am observat un lucru trist, faptul că printre creștinii autentici a apărut ideea de contract atunci când slujitorul se angajează că va răspunde unei invitații (mai rar dar am auzit), asta pentru că tot mai mulți nici măcar nu se mai sinchisesc să anunțe că nu mai pot ajunge pentru că au ales să ”onoreze” altă invitație, ci pur și simplu nu mai vin. Se pare că unde sunt mai mulți și mai mult e mai atractiv. Să ne ferească Dumnezeu de două feluri de măsuri față de oameni despre care știm de la Solomon că sunt o scârbă înaintea Domnului (Prov. 20:10).

Jertfa nebunului este promisiunea neîmplinită și este o jertfă nebună pentru că atunci când nu-ți onorezi cuvântul tot efortul depus după se anulează. Muncești degeaba.

Aud tot mai des din gura lumii că ”pocăiții” nu sunt oameni de cuvânt, ei știu că aceștia trebuie să fie oameni ireproșabili. Mai este valabil cuvântul acela din Scriptură care spune că da să fie da și nu să fie nu, iar ce trece peste vine de la cel rău (Matei 5:37)? De ce ar fi încălcarea cuvântului mai de trecut cu vederea decât alte păcate cum ar fi curvia? Ne concentrăm pe lucruri mărețe și pierdem credincioșia față de cele mărunte, care nu sunt mai neimportante.

Cristos nu ne-a zis să facem contracte între noi chiar și pentru cele mai mici înțelegeri ci să fim impecabili la capitolul ținerii cuvântului la fel ca în toate celelalte domenii de altfel. Dacă creștinul nu-și mai ține cuvântul atunci de la cine să avem speranțe?

Este de înțeles când nu poți să-ți ți cuvântul din motive obiective și când te dezlegi față de cel căruia i-ai promis, găsești înțelegere și eventual reprogramezi, dar nu este ok să-ți faci un obicei din a nu-ți ține cuvântul. Cum bine spune Petru Creția: ”Trădarea încrederii este un fel de a-l mutila moralmente pe aproapele nostru, de a-l determina să facă parte din tipul neîncrezătorului, al bănuitorului, al suspiciosului.”
Read More