Într-una din zile eram lovit de o mare întristare, ceva mă apăsa pe piept ca o ghiară, deși mă plimbam prin unul dintre cele mai frumose orașe din lume, prin Paris, nimic nu mă putea atrage sau bucura. Eram agasat de gânduri negre. Nu știam ce să fac ca să scap de ele.
În tot acest chin și zbucium sufletesc soția mi-a întins telefonul spunându-mi să ascult un cântec de închinare în limba spaniolă, apoi să-i spun dacă îmi place și dacă merită tradus în română. Am luat telefonul și fiind atent la linia melodică deodată m-a inundat o mare pace, a dispărut starea aceea de apăsare de peste mine. Am fost eliberat instantaneu. Atunci am acordat atenție și versurilor, erau versuri de adorare a lui Hristos. Nu-mi spuneți că melodia m-a vindecat pentru că nu mi-a plăcut, ci ceea ce m-a eliberat a fost puterea cuvintelor care-L proclamau pe Hristos ca rege. Când aceste cuvinte au fost rostite în jurul meu atmosfera s-a schimbat.
Atunci am înțeles și mai profund puterea laudei la adresa lui Dumnezeu. Acesta a făcut o promisiune, că El va locui în mijlocul laudelor lui Israel, că va aduce izbăvire peste toți cei care-L cheamă prin cântec. Este o promisiune pe care Dumnezeu o va ține până în eternitate. Lauda are mare putere. Umpleți-vă casele, mașinile, mințile, sufletele și viețile cu cântece de laudă. Lauda către Tatăl ceresc e vindecare pentru trup, minte și suflet. Cel mai bun remediu pentru tristețe, frică, depresie, panică, anxietate, boală și tot ce-i rău. Lăudat fie Domnul!
Cu prețuire,
Toni Berbece
Text: Psalmul 22:3-5