Ridică-te când boala apasă pe grumazul tău, nu uita că într-un trup bolnav poți purta un suflet sănătos care poate învinge boala, care poate să se ridice cu optimism ca acel Iov plin de bube, care se scărpina cu un ciob pe un maldăr de dărâmături, lângă cele zece gropi de mormânt ale copiilor săi, și care striga: “Dar știu că Răscumpărătorul meu este viu și că Se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea și chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuși pe Dumnezeu. Îl voi vedea și-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, și nu ai altuia. Sufletul meu tânjește de dorul acesta înăuntrul meu” (Iov 19:25-27). Sufletul plin de credința si sănătate a învins boala și necazul, iar ridicarea lui Iov din boală și distrugere a fost mare. Păstrează un suflet puternic chiar de trupul-i slăbit.
Ridica-te când depresia apasă pe grumazul tău. Nu uita că poți fi stăpân pe mintea ta oricând. Pavel tocmai trecuse prin biciuirii, corăbii sfărâmare, nopți nedormite, mușcături de viperă, hulă din partea fraților, dar cu toate acestea dormea liniștit pentru că mereu spunea cu autoritate: “Noi răsturnăm izvodirile minţii și orice înălţime care se ridică împotriva cunoștinţei lui Dumnezeu, și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10:5). Nu gândurile trebuie să pună stăpânire pe tine, ci tu pe orice gând. Ilie a fost slujit de îngeri, Daniel a fost slujit de îngeri, Isus a fost slujit de îngeri când Diavolul a fost aproape și a încercat să destabilizeze credința. Dumnezeu are pentru tine armate de îngeri, Duhul Său Cel sfânt, care este Mângâietorul și Sabia Cuvântului pe care o poți citi și mânui contra gândurilor de hărțuire.
Ridică-te când păcatul apasă pe grumazul tău. M-am trezit în aceasta dimineața cu o mulțime de mesaje de “spovedanie”, o mulțime de tineri mi-au scris copleșiti de păcate fiind si așteptând doar cuvintele acestea: “Hristos te iartă, du-te și să nu mai păcătuiești, ai biruit păcatul prin puterea Lui!” Am constatat că nu-i povară mai grea pe lume ca povara unui cuget încărcat. Iar aceasta povară poate fi descărcată doar la Hristos. Oamenii încearcă să-si înece conștiința în alcool, droguri, plăceri păcătoase, dar se afundă si mai mult în mocirlă, însă Hristos este singurul care ridică “gunoiul” tău sufletesc și în schimb lasă puritate, pace și bucurie.
Cu prețuire pentru adevăr,
Toni Berbece