Vor veni vremuri grele peste pământ, iar unele state europene si din întreaga lume vor fi foarte afectate de păcat si de consecințele acestuia, libertatea religioasă va fi tot mai restrânsă până spre deloc în majoritatea țărilor Europene. Părinții care își cresc copiii in spiritul credinței creștine vor risca să rămână fără ei, cei care-L vor mărturisi pe Hristos la munca sau oriunde vor risca sa rămână fără locuri de munca, Bisericile si slujitorii ei vor fi tot mai îngrădiți de drepturi, iar peste toate acestea se vor adăuga războaie, falimentări naționale, inflații, boli si alte consecințe drastice produse de nelegiuire.
Toate aceste lucruri vor cauza un exod al creștinilor cum s-a întâmplat in al doilea război Mondial cu Europa, când mulți au fugit in America, însă azi America poate fi comparată cu “Marea Prostituata” din Apocalipsa. Ma uitam la “Casa Albă” cum sărbătoreau “spuma spurcăciunii depravate” si cum aprobau cu aplauze ceea ce Biblia numește “minte blestemată”.
Așadar, Dumnezeu de data aceasta va alege câteva popoare ca “Cetăți de scăpare”, precum a făcut în Vechiul Testament pentru Israel. Cetăți pentru cei care se știu nevinovați, deși sunt acuzați de chestiuni grave. Lumea îi va vedea vinovați pe creștini de “nesupunere socială”, de “homofobie”, “de ură”, îi va vedea ca pe niște “inculți inadaptați”, niște “scursuri” care cred in povesti. Se va împlini mai abitir versetul care spune: “Veți fi urâți de toți din pricina Numelui Meu, dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit (Matei 10:22).” România trebuie sa se pregătească in perioada care vine să găzduiască sute de mii de români repatriați, cât si oameni veniți din toate popoarele Europei si nu numai. Si asta nu pentru că Guvernul a decis așa, ci pentru că Dumnezeu a hotărât. Nu are treaba cu ce face Guvernul, ci cu voia lui Dumnezeu, care va avea grija ca această țară să rămână un far în noaptea lumii, un Gosen pentru sfinți, o Sarepta pentru Ilie, un Patmos pentru Ioan, un Capernaum pentru Hristos. România a fost aleasă, Dumnezeu va face lucruri mari prin acest neam. Pregătește-te, iubit popor, să-L slujești pe Dumnezeu si pe Sfinții Lui!
Cu prețuire,
Toni Berbece