Doamne, trimite-Ți îngerii să ne păzească în spitale, că noi nu prea ne-am îngrijit de ele, ale noastre cam iau foc și ard de vii bolnavii în ele, mame de copii și părinți dragi care sunt așteptați acasă, avem nevoie de miracole, avem nevoie de protecția Ta…
Doamne, fă-ne bine acasă, Tu poți, pentru că în aceste vremuri ultimul lucru pe care ni-l dorim în vremuri de boală este să ajungem la spital și totuși, dacă ajungem acolo, ferește-ne de incendii.
Doamne, dă-ne mai mulți oameni ca medicul anestezist Ioan Cătălin, care a intrat în foc după pacienții care ardeau și mai puțini ca cei care au “investit” în acel spital în zeci de ani. Te rugăm să-i dai viață mediului care azi se zbate între viață și moarte, el e un erou care ne mai dă speranță, că măcar există cineva care ar intra în foc după noi și nu ne-ar lăsa să ardem în comă fiind.
Doamne, te mai rugăm să mângâi familiile celor care așteaptă să se trezească din acest coșmar, în care au aflat că rudele lor au murit incendiate, te rugăm să le ridici durerea, să-i ferești de traumele suferinței și să trimiți chiar acum mângâieri cerești…
Doamne, te rugăm nu pleca de la noi, chiar dacă unii te dau afară din țara aceasta prin ateismul și spurcăciunile păcatului, chiar dacă unora le este silă să pună mâna pe Biblie când jură că vor avea grijă de țara aceasta, chiar dacă unii numesc creștinismul un subiect “vomitiv” te rugăm rămâi, pentru că nimeni nu ne poate proteja și iubi cum o faci Tu, nimeni nu poate pune în noi grijă pentru semeni cum o faci Tu. Te rugăm, rămâi și ai grijă de noi!
Cu prețuire,
Toni Berbece