Nu ieși din casă până nu scoți din cutie o bucată de plastic franjurată bine cât să poți cât de cât respira prin ea, o bucată de material de 15 cm pe 15 cm, pe care o mânuiești toată ziua cu mâinile murdare, pe care o tot ajustezi pe față, pe care o bagi în același buzunar cu portofelul unde ai băgat bancnotele acelea luate de la supermarket ca rest, apoi ai impresia că te va salva 100% de virusul mortal.
Dar n-avem ce să facem o purtăm ca să nu strănutăm pe toată lumea, ci în mască, cred că, aproximativ, aceasta este utlitatea ei cea mai de preț, dar dacă nu ai schimbat masca după ce ai strănutat în ea și ești infectat porți pe față o sursă de viruși expuși pe o bucată de material. Deci tot cam degeaba dacă nu o arunci. Masca este mai degrabă un placebo, te liniștești un pic sau pentru unii e inversul, e un stres colosal.
Deci, e masca salvarea noastră? Nicidecum. Eu cred că în fața unui pericol din acesta nevăzut, ne rămâne credința în Dumnezeul care poate controla și un virus de câțiva microni. Dar guvernul nu va băga 40 de milioane de euro în spoturi publicitare ca să-ți zică ție să te rogi și să te lași de păcate pentru a veni îndurarea lui Dumnezeu peste noi, ci își va face datoria de stat laic spunându-ți să porți mască. E de datoria noastră, a copiilor lui Dumnezeu, să-ți spunem că și cu mască poți lua Corona, că masca îți poate da doar o falsă impresie că ești în siguranță și apoi să-ți vezi liniștit de păcatele tale.
Nu așa stau lucrurile. Dacă nu ne întoarcem de la căile noastre rele nici combinezoanele și măștile acelea reale din laboratoarele de la Wuhan nu te vor putea proteja. Noi purtăm mască pentru acel procent de protecție sanitară și ca să ascultăm de mai marii noștri, dar soluția nu e masca, ci soluția este una spirituală, este în schimbarea noastră ca oameni. Uneori foametea, sabia și ciuma sunt felul în care Dumnezeu ne spune că ne-am stricat lumea cu destrăbălare, violență, nedreptate, nepăsare și chiar închinare ocultă și demonică (“Îi voi urmări cu sabia, cu foametea și cu ciumă… pentru că n-au ascultat cuvintele Mele…” Ieremia 29:18-19).
Ce e de făcut? Poartă mască, dar lasă-te de căile tale rele și pune-ți nădejdea în Dumnezeu, altfel se vor înăspri lucrurile!
Cu prețuire,
Toni Berbece
Text: Ieremia 36:7