Reinhard Bonke povestea că la o întâlnire creștină în Africa s-au adunat 500.000 de oameni, dintre care majoritatea L-au acceptat pe Hristos ca
Salvator, apoi aceste întâlniri au crescut, iar pe finalul slujirii sale s-a constatat că 54 de milioane de oameni au completat un formular prin care au declarat că s-au lăsat spălați si sfințiți de Hristos. În ritmul acesta, glumea cu entuziasm Bonke, Satana va fi singur în Iad. Deși știm că din păcate în Iad vor fi si oameni, totuși Iadul n-a fost creat pentru oameni, ci pentru Diavol si demonii lui, după cum a spus Hristos în Matei 25:41.
În România sunt vreo 20 de milioane de oameni, iar din păcate majoritatea se mint și se cred deja salvați deși sunt pierduți în droguri, alcool, tutun, curvii, jocuri de noroc, prostituție si alte patimi. Suntem singura țară din lume unde cuvântul “pocăit” are un sens rău. Deși traducerea ortodoxă a Bibliei ne spune că Hristos si-a început predicarea cu aceste cuvinte: “Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor” (Matei 4. 12-17).
Suntem printre acele popoare care cred că o scăldare a bebelușului când e mic, duce la mântuirea sufletului indiferent de faptele acestuia ca adult. Suntem printre singurele popoare care ne declarăm creștini de 2000 de ani, deși înjurăm de Hristos și ne dăm copiii si familia la “Dracu’”. Suntem printre acele popoare care ne tatuăm crucea si o purtam la gât cu mândrie, însă crucea n-a fost lăsată ca design, ci ca mod de trăire, căci crucea ne învață s-o rupem cu păcatul si să trăim în sfințenie. România trebuie salvată din minciuna că este deja mântuită, cel puțin trebuie să-i anunțăm pe cât mai muți că dacă nu se lasă de păcate si nu-L accepta pe Hristos ca Mântuitor vor ajunge în Iad. Locul cu verdeață e promis de Satana oricui chiar prin gura “preotului”, de la bețiv până la curvar, deși știm că Hristos a spus: “Nu! zic vouă; dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel” (Luca 13:3 – tot traducerea ortodoxa). Căutați pocăința (lepădarea de păcate) si veți avea parte de Hristos!
Cu prețuire,
Toni Berbece