Într-o zi s-a decis ca toți copiii care nu au fost primiți pe pământ de către părinți să fie adunați și să compună împreună o scrisoare adresată părinților lor. Iată ce au scris micuții îngerași:
“Dragi părinți, ne-am fi dorit tare mult să nu vă scriem aceste rânduri. Nu vi le scriem ca să vă spunem că vă urâm, pentru că aici sus unde noi suntem nimeni nu poate urî, nimeni nu poate purta pică și nici regrete nu avem. De noi este tare bine. Deși am fi putut să vă scriem de cât de mult am fi dorit să vă vedem chipurile, să vă auzim glasurile alintându-ne, deși am fi vrut să vă atingem, să vă strângem tare cu mânuța de degetul întins spre noi, deși am fi vrut chiar să plângem și să ne fie foame, să ne fie somn, să gustăm viața cu bune și rele, cu nevoi și împliniri, totuși vrem să vă spunem că ne gândim la voi și că vă dorim binele.
Știu că voi cei mari nu ascultați de cei mici, dar acum vă rugăm din inimă să ne ascultați, opriți-vă din ce faceți, nu mai distrugeți trupurile copilașilor nu mai luați viața copilașilor care vă sunt dați de sus. Înțelegeți că o viață nu e proprietatea noastră, de aici de unde îl vedem pe Dumnezeu știm că El ne deține pe toți. Aș vrea să vă pară rău pentru ceea ce ați făcut, să vă cereți iertare de la Stăpân și să nu mai faceți acest lucru. De ce? Pentru că dacă nu am putut să ne bucurăm pe pământ împreună, măcar Cerul să-l avem pentru o veșnicie. Împăcați-vă cu Dumnezeu și veți veni unde suntem și noi. Semnat, ai voștri copilași.”
Dacă acest mesaj, care este rodul imaginației mele, va opri pe cineva din a face avort înseamnă că am salvat nu doar o viață ci mai multe, am salvat viața copilului și a părinților, pentru că un astfel de păcat poate duce la moarte veșnică dacă omul care-l face nu se căiește sau îl face cu toate că știe că e crimă.
Cu prețuire,
Toni Berbece