Adesea considerăm că a te supăra e ceva minor, că nu e nici vorbă de păcat, că a fi o fire mai supărăcioasă e Ok. Dar oare ce izvorăște din supărare?
Cain l-a omorât pe Abel de la o supărare. Cain a fost supărat că Dumnezeu a primit jertfa curată a lui Abel, iar lui i-a zis să mai încerce. De la o simplă supărare mintea i s-a întunecat, a ajuns la furie, iar de acolo a fost doar un pas să pună mâna pe ceva să-i dea fratelui său în cap.
Am văzut familii distruse de la supărare, divorțul este adesea un efect al supărărilor, care s-au transformat în neiertare și ură. Am văzut Biserici dezbinate de duhul de supărare. Frați în credință care au ajuns să se certe, să bârfească, să denigreze de la niște supărări. Oare nu-i supărarea un păcat dacă Biblia ne zice că ea duce numai la rău și că niciodată la bine (Ps. 37:8)? Atunci de ce ești o fire supărăcioasă?
Alungă supărarea și nu te lăsa iar și iar biruit de ea. Biblia ne zice despre doi slujitori ai lui Ahașveroș, Bigtan și Tereș, care “s-au lăsat biruiți de supărare” și care au vrut să-l asasineze pe împărat. De câte ori ai fost biruit de supărare și ai făcut rău aproapelui tău? Conștientizează că supărarea e un mare păcat și că poți să-ți distrugi chiar propria viață prin el. Dacă ai un duh supărăcios, roagă-te și cere-i Domnului o inimă plină de dragoste, de pace și de răbdare care să acopere greșeala aproapelui, să nu se lipească amărăciunea de tine pentru a nu face niciun rău.
Cu prețuire,
Toni Berbece