„Hristos poate să îl mântuiască și îl va mântui pe omul care a fost nesincer, dar El nu îl poate mântui în timp ce este nesincer.”
A.W.Tozer
Cea mai des întâlnită întrebare din ultima vreme este: Cum se face că oameni care cândva au fost o opțiune vizibilă în planul lui Dumnezeu, astăzi sunt niște oameni munciți de tot felul de patimi, dar care continuă să rămână în Biserică și să se pretindă creștini, chiar dintre cei fruntași?
Cu frecvența cu care oamenii se îmbolnăvesc trupește se îmbolnăvesc și sufletește. De exemplu sindromul acesta numit de mine Saul este un sindrom al golirii de Dumnezeu. Biblia ne spune că Duhul lui Dumnezeu a plecat de la Saul pentru că acesta nu mai asculta de El, iar în locul Duhului nu a rămas un gol, ci a venit un duh rău, dar nu în vacanță, ci ca să-l chinuie (1 Samuel 16:14-15). Saul avea niște stări groznice de tulburare astfel încât cei de la curtea regală nu știau ce să se mai facă cu el și cum să-l liniștească.
Sunt mulți azi care au stări din acestea ca și Saul, asta pentru că s-au depărtat de Dumnezeu, au nesocotit Cuvântul Lui și au făcut totul de capul lor. Dar tot în prezența lui Dumnezeu se liniștesc. Intensitatea cu care aceste duhuri rele îi chinuie scade atunci când acești oameni se apropie de cei plini de Dumnezeu, de locurile în care se adună creștinii. De aceea la adunările creștinilor vor fi mereu și oameni chinuiți care caută refugiu, însă care nu caută să se schimbe, ci doar să se mai potolească puțin pentru a o lua de la capăt în nelegiuire. Read More