Eram în liceu când profesoara de muzică m-a rugat să particip la un concurs muzical. M-a lăsat să-mi aleg piesa pe care să o interpretez iar când i-am cântat-o a făcut ochii mari și mi-a spus că nu pot cânta așa ceva. Nu erau cuvinte nepotrivite în ea sau jargouri indecente, ci era un cântec despre Dumnezeu. Dacă aș fi cântat unul din hit-urile promovatoare de nonvalori sigur m-ar fi lăsat să particip la acel concurs. Mi-am dat seama că unii încă n-au ieșit din comunism, încă trăiesc în frica de a vorbi despre credință sau despre tovarășul suprem decedat de mult. Unii din păcate sunt ca și copii traumatizați care se feresc chiar și atunci când cineva de lângă ei ridică mâna pentru a-și aranja părul.
Zilele trecute am primit o invitație să cânt la casa de cultură a unei comune din țărișoara noastră. Am așteptat ultimile detalii însă am primit spre surprinderea mea un mesaj că nu se mai ține acel concert la casa de cultură deoarece primarul a spus că nu permite unui alt soi de credincioși să închirieze Casa de cultură și oricum aceasta este special amenajată pentru parastasele preotului din sat. Păi ce să ne mai mire că tinerii noștrii dau năvală în discoteci dacă Casele de cultură au contract cu popa ca să-și facă parastasele și pomenile în ele. Dacă în Casa de cultură nu poți vorbi deschis despre Dumnezeu atunci unde? România nu recunoaște doar ortodoxismul ca religie creștină ci și alte ramuri ale creștinismului benefice și importante pentru societate. Dacă din cultura noastră nu face parte și Dumnezeu atunci suntem în cădere spre fundul prăpastiei.
Read More