Când se înmulțesc cei buni, poporul se bucură, dar când stăpânește cel rău, poporul geme (Prov. 29:2).
Problema zilelor noastre este că adevărații creștini se retrag în carapacea lor și lasă frâiele în mâinile unor oameni nevrednici de ele care fac poporul să geamă. Am citit un studiu conform căruia cei mai puțini înțelepți au mult mai multă îndrăzneală în a face lucruri decât cei înțelepți. Un om slab de minte se bagă mult mai ușor în a face ceva decât unul înțelept, care cântărește toate lucrurile mult prea mult câte odată. Până înțeleptul ia o decizie, prostul a făcut-o deja și postul care ar fi trebuit să fie al celui înțelept este de acum în mâinile unuia care nu are ce căuta acolo.
O altă problemă este că adevărații creștini își lasă conducerea țării lor în mâinile imoralilor. Un exemplu potrivit este cazul lui Ruben care a fost fără frâu și s-a culcat cu una dintre soțiile tatălui său, iar pedeapsa primită a fost aceea că și-a pierdut dreptul de întâi născut, a pierdut conducerea tribului lui Israel. Iacov îi spune: Ruben, tu nu vei mai avea întâietate (Gen. 48:4)! Nu el a fost cel care a rămas la conducerea familiei după ce tatăl său a murit. Din păcate astăzi noi lăsăm conducerea în mâinile tuturor imoralilor și avem încredere în ei ca în sfinți, iar apoi ne mirăm de unde vin legile astea de nici între animale nu le vedem.
O altă problemă este aceea că, nu știu de unde, s-a împământenit zdravăn între creștini ideea că adevărații creștini nu au voie să facă politică. Argumentul adus este acela că politica corupe pe oricine. Vă pun câteva întrebări: De ce Iosif (Ministrul de finanțe al Egipului, al doilea om ca mărime în stat după Faraon) nu a fost corupt? De ce Daniel nu a putut fi corupt la conducerea unui imperiu păgân și a fost prim-ministru pe întinderea a trei domnii? De ce Șadrac, Meșac și Abed-Nego nu au fost corupți și cine le-a dat lor voie să fie consilieri ai împăratului? Oare nu Dumnezeu?
Astăzi unii creștini se cred așa de incapabili și de ușor de corupt încât le este frică să facă ceva spre binele țării lor. Oare puterea lumii e mai mare decât puterea din noi? Nu cred. Richard Wurmbrand spunea că 70% din Biblie este despre politică. Și așa este. În Vechiul Testament găsim zeci de cărți despre lideri naționali, judecători și regi. Dar poate vă întrebați unde în Noul Testament găsim ceva despre politică?
Pavel în ultima sa călătorie misionară unde se ducea? Se ducea la Roma. Dar de ce? Pentru că Dumnezeu îl trimitea să stea în fața Cezarului și să-i vorbească despre Cristos, asta după ce petrecuse mult timp vorbindu-le conducătorilor din Iudeea despre Cristos. Iată unde găsim scris asta: Nu te teme Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului… (Fapte 27:24).
Pavel știa că dacă Cezarul îl va cunoaște pe Cristos toți creștinii prigoniți vor fi scutiți de multe chinuri, că vor putea să înceapă să-și construiască Biserici și că vor putea să meargă liberi să-i evanghelizeze și pe alții. În secolul al IV-lea creștinismul a cunoscut o deosebită înflorire în Imperiul Roman pentru că Împăratul Constantin Cel mare împreună cu mama lui Elena au fost încreștinați și au permis creștinilor să se închine liberi. Iată cât de important este ca la conducerea unei țări să fie creștini autentici.
Când Dumnezeu a vrut să binecuvinteze o țară a făcut-o prin oamenii Săi. L-a trimis pe Iosif în Egipt, l-a trimis pe Daniel în Imperiul Persan, l-a trimis pe Pavel la Cezar și așa mai departe. Deci prin creștini se schimbă lucrurile. Nu putem aștepta o schimbare în lumea aceasta din partea unor oameni care nu-L cunosc pe Dumnezeu.
E timpul ca adevărații creștinii, iubitorii de Dumnezeu, să iasă din carapacea lor și să caute binele țării lor, care poate veni doar urmând principiile lui Dumnezeu. Altfel să tot așteptăm binele și nu va veni. Nu există altă cale spre bine decât prin Dumnezeu și oamenii săi.
Cu drag și prețuire,
Toni Berbece.