Două pasaje mari (2:16-22; 6:20-35) și două capitole (5 și 7) din secțiunea poemelor (Proverbe 1-9) sunt dedicate avertizării împotriva femeii stricate care îi ademenește pe tinerii fără minte (această femeie este personificarea desfrâului, a imoralității sexuale de orice fel). Iar concluzia acestor pasaje este limped: Înțelepciunea care vine de sus este cea care poate să-l protejeze pe om de păcatul imoralității. Solomon o spune clar: Chibzuința va veghea asupra ta, priceperea te va păzi (Prov. 2:11). Aud astăzi pe mulți tineri care spun: Îmi este foarte frică ca nu cumva într-o zi să cad în păcatul curviei. Chiar un bărbat însurat și credincios mi-a mărturisit teama care îl bântuie, aceea ca nu cumva într-o zi să-și înșele soția.
Creștinul nu trebuie să se lase hăituit de astfel de temeri. Tot Solomon ne spune că atât timp cât ne încredem în Dumnezeu vom fi feriți de păcat, iar versetul care ne încurajează este următorul: El dă izbândă celor fără prihană, dă un scut celor ce umbă în nevinovăție. Ocrotește cărările neprihănirii și păzește calea credincioșilor Lui (Prov. 2:7-8). Noi de multe ori folosim acel verset din Scriptură în care suntem îndemnați să nu ne temem deoarece am primit un duh de înfiere și nu de robie (Romani 8:15), însă omitem faptul că acest verset a fost rostit în contextul învingeri firii și a păcatului prin Duhul Sfânt. Și când Pavel ne îndeamnă să nu ne temem, mai înainte cu trei versete ne spune că nu mai datorăm nimic firii ca să trăim după poftele ei (Romani 8:12), prin urmare el ne îndeamnă să nu ne temem de nici un fel de ispită. Nici un păcat nu este mai puternic decât Duhul Sfânt care este în noi, nici măcar acele păcate cu rădăcini adânci în trupurile noastre de carne.
Dumnezeu ocrotește calea neprihănirii, calea pe care merg credincioșii și este evident că pe această cale nu se găsește pornografie, care este calea sigură spre curvie, dacă nu una consumată fizic cel puțin una consumată mental, care este la fel de păcătoasă. Din cuvântul greces pornea, care înseamnă curvie avem în limba română pornografie, prin urmare sunt unul și același lucru. Pornografie înseamnă de fapt curvie prin imagine.
Un tânăr căsătorit mi-a povestit că și-a cumpărat chiar cu știrea soției o revistă cu imagini erotice și cu anumite informații despre care diavolul îl ispitise că are nevoie ca proaspăt însurățel. A ascuns această revistă sub pat, însă într-o noapte a avut un coșmar. În acest vis un șarpe uriaș a ieșit de sub pat s-a înfășurat în jurul lui și a început să-i zdrobească oasele și să-l sufoce. Imediat cum s-a trezit a aruncat acea revistă și i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru visul prin care l-a înștiințat despre pericolul în care se afla, pentru că lucrurile nu se opresc niciodată doar la o revistă de acest tip. Este doar o poarte deschisă prin care va pătrunde mult mai mult păcat.
Femeia stricată descrisă de Solomon în toate cele patru pasaje are următoarele trăsături: 1. nu este capabilă să fie credincioasă unui bărbat (…străina care părăsește pe bărbatul tinereții ei și uită legământul Dumnezeului ei Prov 2:17), 2. atrage prin vorbe dulci (întrebuințează vorbe ademenitoare Prov 2:16; Căci buzele femeii străine strecoară miere Prov 5:3; Era bună de gură și fără astâmpăr Prov. 7:11.), 3. se îmbracă vulgar (îmbrăcată ca o curvă Prov 7:10), 4. scopul final este plăcerea carnală (Vino să ne îmbătăm de dragoste până dimineața Prov. 7:18; ). 5. o astfel de femeie aduce doar moarte și blestem (Căci ea a făcut să cadă multe jertfe și mulți sunt cei pe care i-a ucis Prov. 7:26).
Descrierea femeii ”stricate” este valabilă și pentru bărbatul ”stricat”. Însă înțelepciunea pe care o ceri de la Dumnezeu încă din tinerețe îți poate deschide ochii să vezi dincolo de capcana pe care ți-o întinde o astfel de persoană, care aparent oferă o dragoste curată când de fapt te conduce spre nenorocire și spre moarte. Sunt multe fete și mulți băieți care nu au gânduri serioase chiar dacă se află în Biserică, de aceea numai având în noi Duhul Înțelepciunii, despre care Cristos ne-a spus că ne va învăța toate lucrurile, ne poate spune ce fel de om stă în fața noastră.
Aș vrea să insistăm o clipă asupra următorului verset: … (străina) care părăsește pe bărbatul tinereții ei și uită legământul Dumnezeului ei (Prov. 2:17). Acest verset stă ca o redută împotriva divorțului care numai în România distruge 30.000 de familii anual. În primul rând termenul folosit aici pentru bărbatul tinereții ei este ebraicul allup, cuvânt ce înseamnă cel mai bun prieten, așadar această femeie stricată își părăsește prietenul tinereții ei, cel cu care a petrecut cele mai frumoase clipe ale vieții. Părerea mea este că cel care ți-a fost cândva cel mai bun prieten îți poate deveni oricând din nou cel mai bun prieten indiferent cât de mult s-a răcit relația. Fiecare partener trebuie să lupte pentru păstrarea acestei prietenii la cel mai înalt nivel.
În al doilea rând termenul folosit pentru legământ este berit, și de obicei este folosit pentru a descrie legătura dintre om și Dumnezeu, deci căsnicia este privită în primul rând ca un legământ între om și Dumnezeu și apoi ca un legământ între bărbat și femeie. Așadar nimeni nu are dreptul să rupă acest berit, în afară de existența infidelității și chiar și în acest caz se poate reconcilia o relație.
Fragment din cartea Înțelepciunea poporului sfânt – în curs de apariție
Cu drag,
Toni Berbece