“Se duce” în locul unde Sfinții mijlocesc pentru iertarea păcatelor, acolo unde cei ce trăiesc în neprihănire se adună pentru a cere îndurare peste popor. Se duce aproape de inima celor care au milă și de alții, cerând iertare nu doar pentru ei, ci si pentru cei ce sunt departe de Dumnezeu.
“Se duce” în locul unde Fiul Său a murit pe Cruce, acolo unde s-a auzit strigatul acela care a despicat porțile iadului: “Tată, iartă-i căci nu știu ce fac!” De acolo curge îndurarea lui Dumnezeu peste omenire. Dacă lumea mai stă în picioare, dacă ghețarii nu se topesc de tot, munții nu se prăvălesc, Soarele nu cade pe pământ, Luna e la locul ei, este pentru că Hristos le ține pe toate prin Cuvântul Lui pentru a da vreme oamenilor să se căiască.
“Se duce” aproape de inima ta, așteptând acel glas stins: “Tată, iartă-mă si pe mine păcătosul și salvează-mi sufletul, acum când moartea bântuie prin aer, ai milă și de mine!” Practic Dumnezeu nu pleacă nicăieri pentru că este pretutindeni, ci noi plecăm departe de el prin gând, simțire și fapte, plecăm spre moarte, spre chin, spre groază și singurătate, prin valea umbrei morții unde nu-i speranță. Dar când Îl chemi pe Hristos, El transformă acel loc într-un loc plin de izvoare.
Cu prețuire,
Toni Berbece