Ieri după masă mergeam spre Biserică când în dreptul unui restaurant, unde avea loc unul dintre cele mai frumoase evenimente care pot exista pe acest pământ, anume o nuntă, am văzut cum dintr-o dubă a Jandarmeriei au ieșit vreo 6 bărbați și au intrat pe ușa principală a restaurantului. Imediat am observat o altă mașină care a blocat a doua intrare. Practic avea loc o “descindere”, un control ca asupra unor mafioți, care fac trafic cu cele mai periculoase lucruri, când de fapt acolo erau oameni sănătoși tun care se bucurau de frumusețea vieții.
Stimați polițiști și jandarmi, cu tot respectul vă rog, nu călcați floarea gingașă și plăpândă a vieții, lăsați nunțile, înmormântările, slujbele bisericești ale oamenilor în pace. Nu la cei sănătoși trebuie să vă duceți să-i amendați, ci duceți-vă la cei care au amplificat criza aceasta “plandemică” de zeci de ori prin furturile lor. Duceți-vă si amendați-i pe cei dovediți hoții națiunii, anchetați pentru furturi de miliarde. Duceți-vă și luptați pentru noi și nu împotriva noastră amendând ce a mai rămas sănătos din națiunea aceasta.
Duceți-vă si păziți spitalele de cei care, prin faptul că nu le pasă de suprasolicitarea sistemelor medicale, pun în pericol prin incendii viețile oamenilor. Pe cei ce fac “campanii de partid” din banii țării, nu-i amendați? Pe cei ce n-au cumpărat medicamente nu-i amendați? Pe cei ce au jucat golf o vară când știau că “virusul” e în vacanță, dar că “i se va da drumul din nou” în valul patru, nu-i amendați? Lăsați-ne pe noi să fim precauți, să ne protejăm și păzim cât putem aceste trupuri, dar fără a opri din loc cursul superb al vieții. Și în pandemii și ciume oamenii au nevoie să se căsătorească, să petreacă timp unii cu alții ca frații inserați și neinserați, să se hrănească din Scripturi și să aibă părtășie frățească în Biserică, și în situații din acestea oamenii au nevoie de simțul libertății, care ne crește moralul și ne ajută să învingem boala. Nu ne apăsați printr-un asediu, pentru că atunci ne zdrobiți ce ne-a mai rămas, libertatea și liberul arbitru pe care Dumnezeu ni le-a dăruit. Doamne ajută!
Cu prețuire pentru adevăr,
Toni Berbece