Voi ați văzut câte mii de tineri si copii au ieșit în stradă pentru a-și apăra școlile de ideologii drăcești? Voi ați văzut câți copii și-au făcut pancarte cu mesaje prin care își apăra identitatea? Am ajuns în punctul acela al istorie în care să ne apărăm elementarul, ceea ce izbește privirea, pentru că sunt unii care se cred pisici, câini, cai si orice alte rase de animale si necuvântătoare. Mi-a trimis cineva un filmuleț cu niște tineri derutați, iar unul dintre tinerii de acolo a zis că este masculul alfa al unei haite de câini, altă tânără a zis că se crede pisică în vârstă de vreo 4 ani. Cum or fi ales rasa, dar vârsta? Când Hristos nu e acasa, Diavolul joacă pe masă, când Hristos nu e în mintea ta, Diavolul se distrează cu tine batjocorindu-te.
Încă o dată ni s-a demonstrat că apărarea valorilor morale este doar in mâinile noastre, majoritatea televiziunilor n-au transmis nici măcar o poză, deși acest marș a fost cea mai mare mișcare de strada din ultimii ani. Televiziunile sunt preocupate în schimb să îi hipersexualizeze pe copiii noștri, să facă publicitate la desfrâu, să scoată pe sticlă cele mai hidoase persoane, să împrăștie necurăție și neghină în mințile noastre si ale copiilor. De aceea dragi romani, stingeți televizoarele si scoateți Biblia. Ni s-a demonstrat că mușamalizează adevarul, cenzurează dorința poporului după puritate, în timp ce dau impresia că România a ajuns o mlaștină a Diavolului din care ies numai spurcăciuni.
Cum suntem îndemnați si de Scripturi vom continua să o facem: “Ci sfințiți în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, dar cu blândețe și teamă” (1 Petru 3:15). Jandarmii au spus că a fost cel mai pașnic si frumos marș pe care l-au văzut vreodată, ne-au felicitat si ne-au mai chemat la astfel de acțiuni. Am fost singurii “protestatari” care au călcat vreodată în Piața Victoriei și care nu au huiduit Guvernul, ci am ridicat mâna dreapta spre el și l-am binecuvântat, am binecuvântat de la Președinte la consilier si orice altă persoana publică sau politică. Pentru că am fost chemați să binecuvântăm și nu să blestemăm și știm că nu putem schimba un rău înlocuindu-l decât cu bine. Pe 1 Decembrie ne vom strânge din nou în smerenie si inchinare înaintea lui Hristos! Vă voi anunța curând locația. Doamne ajută!
Cu prețuire pentru sfinți,
Toni Berbece