Un europarlamentar a fost prins în primul rând încălcând regulile pandemiei (atât de propulsată de Europa care “ne recomandă” să facem slujbe on line de Crăciun) și apoi încălcând anumite reguli morale, pentru care va răspunde înaintea lui Dumnezeu. Dar încălcarea acestor norme morale ne spune de fapt cât de periculoși sunt acești oameni pentru noi, oamenii cu frică de Dumnezeu și cu principii creștine.
Adică dacă un bărbat care e prins într-o destrăbălare sexuală cu alți bărbați ne impune legea “tolerantei” de acolo de la pupitrul Europei, dacă un om ca acesta ne face regulile în Biserică și ne spune ce mai putem predica și ce mai putem posta pe rețelele de socializare, dacă un astfel de om ne spune ce trebuie să le predăm copiilor în școali și ne “impune” nouă, Națiunilor Europene, legea educației destrăbălării, atunci avem dreptul să nu ne supunem agresivității cu care vă impuneți spurcăciunile.
Acum înțeleg și mai bine de ce de la Comisia Europeană am fost anuntați de existența unui potențial program de “implementare a spurcăciunii”, mai pe întelesul tuturor. Ce vreți? Să transformați totul în cluburi de noapte pentru orgiile voastre? De aceea vă deranjează Bisericile și creștinii? Că vă spun în față că sunteți oameni fără rușine și fără scrupule și că vă dau nedreptatea pe față, nedreptate prin care vreți Biserici închise de Crăciun, dar voi faceți orgii cu zeci de persoane? Uite că Dumnezeu nu doarme și vă mai dă din când în când ipocrizia pe față pentru a ne arăta spre ce se îndreaptă o societate fără principiile credinței creștine.
Cu prețuire pentru rezistența lui Hristos,
Toni Berbece