Author: toniberbece

“Șocant, extremistul creștin pe nume Pavel, zis și Saul din Tars, a jignit un vrăjitor făcându-l “fiul dracului” și mai mult de atât, după disputa cu Pavel, a rămas orb.”

“Homofobul și Fanaticul religios pe nume Pavel, aflându-se acasă la dregătorul Sergius Paulus și deranjat fiind de intervențiile “filosofului” din casa acestuia l-a jignit grosolan, iar martorii spun că tot din cauza lui Pavel acesta a orbit, ceea ce este greu de crezut”.

“Pavel, supranumit și Apostolul Neamurilor, a făcut de râs creștinismul după ce l-a jignit pe un interlocutor și l-ar fi orbit chiar, după ce acesta nu-i dădea voie să-și prezinte dogma în fața politicianului Paulus.”

Cum a fost de fapt:

Pavel a fost chemat de dregătorul Sergius Paulus ca să audă despre Hristos. Însă era o problemă, omul acesta avea pe lângă el un vrăjitor care strâmba orice adevăr rostit de Pavel. Pavel, sătul fiind ca omul acesta să-i tot întrerupă mesajele, să-i sucească mințile dregătorului și să-i stea în calea mântuirii sale, plin de Duh Sfânt s-a uitat la el și după ce l-a făcut “fiul dracului”, i-a dat și o orbire temporară așa ca “bonus” (dându-i șansa astfel să se pocăiască și să-și reabiliteze viața).

Văzând această putere a lui Pavel, dregătorul a crezut în Hristos. Unde este puterea și atitudinea aceasta astăzi? Oare nu mai avem nevoie de ea? Oare nu mai lucrează Duhul astfel? Oare nu avem cum să închidem gurile celor care strâmbă căile Domnului? Nu aș vrea să orbesc fizic pe nimeni, dar să iau multora orbirea spirituală și să-i eliberez de puterea întunericului vreau.

Avem și noi azi vrăjitorii noștri care lucrează cu puterea Satanei și strică cuvântul drept rostit de noi. Ei nu au nasul cârn, nici pălării ascuțite, mături și baghete, ci vorbesc cu superioritatea unor atei umaniști care pufăie (unii sunt camuflați în jurnaliști, alții politicieni, alții vedete mondene) și ne zic că nu există Dumnezeu, nici Hristos, nici Duh Sfânt, că Biblia este o carte de povești, iar Biserica este doar o organizație care stoarce bani și care spală creiere.

Ei zic că homosexualitatea și alte patimi nu se mai vindecă pentru că Hristos nu poate, dar Pavel le-a zis clar corintenilor și implicit nouă că printre ei erau mulți curvari, sodomiți, hoți, bețivi, defăimăotori, etc… dar au fost spălați, sfințiți și socotiți neprihăniți (1 Cor. 6:9-11). Deci se poate, însă trebuie ca noi să fluturăm aceste victorii, aceste eliberări ca pe niște steaguri, astfel vom închide gurile celor neștiutori și proști, cum tot Pavel ne îndeamnă.

Doamne lasă peste noi Duhul care a fost și peste Pavel!

Când eram profesor am auzit prin cancelariei o întâmplare foarte tristă. Un părinte și-a mutat copilul în școala noastră și avea de ales în ce clasă să fie, A,B,C sau D. Părintele și-a dus copilul la cancelarie pentru a cunoaște toți diriginții de la aceste clase și pentru a-l alege pe cel preferat. După ce a cunoscut o doamnă dirigintă, tatăl se întorce spre copil și mai șoptit așa îl întreabă: “Îți place asta?” De parcă venise la un show-room să cunoască o marfă anume. Profesorii sunt și ei oameni și nu pot “manevra” 30 de copii (media copiilor dintr-o clasă) dacă toți sunt aduși ca o floare neplivită, iar părinții au impresia că îi aduc la niște dușmani cu care vor avea de furcă.

Adeseori părinții abia așteaptă ca ai lor copii să meargă la școală pentru a fi și ei în sfârșit educați, cizelați, să mai scape și ei de obiceiurile proaste deja dobândite, să mai scape și ei de tablete, să nu mai fie așa de nervoși, dar uităm că toate acestea sunt datoria noastră ca părinte.

Românii au o vorbă “cei șapte ani de acasă”, iar vorba aceasta este foarte înțeleaptă, pentru că în primii șapte ani de viață deja se formează mare parte din personalitatea copilului. Respectul, bunul simț, astâmpărul, răbdarea și de multe altele copilul trebuie să știe deja până la șapte ani. Să intre deja cu ele în școală.

Biblia spune: “Învață-l pe copil calea pe care trebuie să meargă și când va crește nu se va abate de la ea!” – Proverbe 22:6. Iar aici porunca îi este dată părintelui și nu în primul rând profesorului care și el are o parte importantă din ce va deveni copilul adus la el.

Ce cale îți înveți copilul? Ce-i pui în gură, în inimă, în minte, în mâini aceea va folosi. Și ca să închei optimist, la mine au venit doi tineri rock-eri care știau că nu-și pot crește copilașul pe versurile de la Metalica sau Sepultura așa că mi-au cerut o Biblie pentru copii pentru a-i citi copilașului lor seara înainte de culcare.

Poza de jos este reprezentativă pentru a înțelege că ai noștri copii pleacă de acasă cu un set de valori.

Trăim niște vremuri dezechilibrate în care acea mică cutiuță pe care o purtăm cu toții are prioritate și pare a fi stăpânul nostru. Când sună acea cutiuță numită telefon nu contează unde ești și cu cine ești “e obligatoriu” să răspunzi (un lucru de care mă lupt să scap și eu).

Răspundem la telefon sau ieșim afară pentru a o face când ne aflăm în Biserică, pentru că oricine are prioritate înaintea lui Dumnezeu.

Răspundem la telefon când soția sau copilul nostru vorbesc cu noi, pentru că oricine are prioritate înaintea lor.

Răspundem la telefon și dăm mesaje oricui ne scrie și când suntem la volan pentru că oricine are prioritate chiar față de viața noastră sau a altora pe care-i poți omorî când nu ești atent la volan.

Răspundem la telefon sau scriem mesaje când suntem la ore pentru că educația noastră nu are prioritate înaintea celui care ne întreabă din plictiseală: “Ce faci?”

Am îmblânzit lupi, urși, lei și alte fiare, dar nu putem îmblânzi fiara din noi care, în mod nechibzuit, folosește adesea telefonul.

Folosește telefonul cu măsură și nu-l pune deasupra oamenilor cu care te afli. Cum spunea Lev Tolstoi într-o nuvelă, cel mai important om din viața ta este cel cu care te afli și cu care vorbești chiar ACUM!