Skip to main content

Credințe false care îmbolnăvesc…

Credința în bani este înșelătoare, iar Apostolul Pavel ne spune: “Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor, iar unii, care au tânjit după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu multe dureri (1 Timotei 6:10).” Nu banii sunt problema, că ne trebuie și uneori chiar mulți, însă când iubești banii și uiți de Dumnezeu, familie si semeni atunci ai căzut din credința cea dreaptă.

Credința în oameni este înșelătoare, Profetul Ieremia ne spune: „Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor și își abate inima de la Domnul (Ieremia 17:5-7)!”. Așadar cine se roagă omului, cine așteaptă de la om vindecare, salvare și îl dă pe Dumnezeu deoparte, cine pune vreun sfânt sau orice alt om deasupra lui Dumnezeu este sub blestem. De aceea bolile de multe ori se acutizează, crizele nu se sting și demonii nu fug de rugăciunile noastre, pentru că ne rugam oamenilor și nu lui Hristos, singurul care poate primi rugăciunile oamenilor (Ioan 14:13-14).

Credința în demoni este cea mai periculoasă, iar oamenii alunecă adesea în ea prin vrăjitorie, ocultism, tarot, ghicitorie, chemarea de morți, reichi, yoga, channeling, “parapsihologii”, hipnoze, închinarea la îngeri (îngerii reali nu primesc închinare, ci de fapt demonii o primesc si comunica cu cei ce-i adoră și li se închin). Despre închinarea la draci Biblia ne vorbește în Apocalipsa: “Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor” (Apocalipsa 9:20-21).

Singura credință care vindecă cu adevărat trupul, sufletul si duhul este credința în Hristos, iar Acesta a spus: “Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura (Ioan 7:38).” Orice altă religie este o poartă falsă și duce la pierzare. Dumnezeu n-are mai mulți Fii și nici mai mulți salvatori, ci a trimis pe unul singur pentru toți, iar acesta este Hristos (1 Timotei 2:5-6). Ce credință ai tu? În tine? Tot Biblia zice că inima omului este deznădăjduit de rea și că din inima omului ies adesea toate lucrurile rele care îl spurcă pe om? Ne zice tot Biblia că in vremurile din urma vor fi vremuri grele tot din cauza faptului că oamenii se vor iubi doar pe ei înșiși si plăcerile lor. Vrei să ai o credință curată și să fii o binecuvântare pentru cei din jur? Caută-L pe Hristos!

Cu prețuire pentru sfinți,
Toni Berbece

Prea cu tâlc ca să nu postez această întâmplare…

Ieșise să se plimbe pe drumul de lângă marginea pădurii, nu departe de Londra. Ploaia torențială a pus-o pe fugă. Și-a acoperit capul cu haina și a mărit pasul. A bătut la ușa primei case întâlnite în cale.

Acolo locuia o familie de englezi. Un Range Rover la poartă, gazonul tuns proaspăt. Casă de oameni înstăriți. Stăpâna casei a crăpat ușa și a întrebat, puțin deranjată, fără să răspundă la salut : “Ce doriți?”

“Am nevoie de o umbrelă. Ploaia asta pare să nu se oprească prea curând. Mâine vă aduc umbrela înapoi.” Ușa s-a trântit fără nicio vorbă. Apoi s-a deschis atât cât să i se întindă o umbrelă și s-a trântit la loc înainte să apuce să mulțumească.
A deschis umbrela și a văzut că avea mai multe spițe lipsă. Era cu puțin mai bună decât nimic. Genul de obiect de care te lipsești, pe care îl poți da unui amărât, fără să-l aștepți înapoi.

A doua zi dimineață, la aceeași ușă s-a prezentat un Rols Royce Phantom VI din care a coborât un bărbat în uniformă. A bătut la ușa care, de data asta, s-a deschis larg. Gazda a răspuns la salut și apoi a rămas cu gura căscată, când bărbatul în uniformă i-a întins umbrela cu spițe rupte, spunând: “Majestatea Sa, Regina Elisabetta II a Marii Britanii vă mulțumește pentru umbrelă!”

Cum înțeleg eu ca si crestin această întâmplare? La mine e puțin probabil să bată la ușă vreun rege sau vreo regină și să-mi ceară o umbrelă, însă Hristos va bate mereu la usa inimii mele, pentru că Hristos a spus că va fi în orice sărman care ne va ieși în cale. Hristos în Matei 25 ne spune că ori de câte ori hrănim, îmbrăcăm, vizităm, îngrijim si iubim un om neînsemnat de fapt Lui ii purtăm de grijă. Acesta este farmecul creștinismului, pentru că Hristos nu a zis că va fi slujit prin Regii lumii, ci prin cei sărmani, tocmai ca o garanție pentru aceștia, ca să fie îngrijiți de mine si de tine. Ai grijă când îl vei întâlni data viitoare pe Hristos din cel sărman, pentru că așa cum îi tratezi pe cei slabi, pe cei fără ajutor, pe cei neimportanți pentru societate, așa Îl tratezi de fapt pe Hristos!

Cu prețuire pentru sfinți,
Toni Berbece

Și regina știa că Regele suprem va reveni…

Regina a spus într-o convorbire cu capelanul ei: “Ce mi-aș dori să vină Hristos în timpul vieții mele!” Capelanul a întrebat-o uimit: “De ce?” La care regina i-a răspuns: “Așa de mult mi-as dori să-mi pun coroana la picioarele Lui!” Rămâne întrebarea: Oare va veni in timpul vieții noastre, a celor care am rămas? Tare mi-as dori să cred că așa va fi. Am întrebat într-o Biserică cine își dorește să revină Hristos în timpul vieții lui. Din câteva zeci au ridicat mâna doar 3. Regina Elisabeta își dorea să vadă revenirea lui Hristos cu ochii ei, ci nu ca Irod din curiozitate, ci ca să-si pună coroana la picioarele Lui.

Din moment ce nu-i era teama să dea ochii cu Hristos, trag nădejde că a avut o relație cu El, relație care să-i aducă mântuirea prin Sângele Regelui. Chiar dacă Corabia pe care a condus-o este atât de găurită de obuzele noii ideologii demonice, chiar dacă Anglia iubește în marea ei majoritate ceea ce Biblia numește “păcate scâbroase”, vreau să cred că acolo mai sunt oameni care să recunoască precum Regina, că singurul Rege care va judeca lumea după standardele Lui nu este nici Regele Facebookului, nici ale Instagramului, nici al YouTubeului si nici al vreunui guvern omenesc.

Vă las cu aceste cuvinte minunate ale reginei Elisabeta, vă las ghidul după care să vă conduceți viața. Regina cunoștea foarte bine Scripturile, luați acest model si deschideți Biblia, pentru că acolo este singura cale spre Cer.

“Pentru mine, învățăturile lui Cristos și responsabilitatea mea personală în fața lui Dumnezeu îmi oferă un cadru în care încerc să-mi conduc viața.”
(Queen Elizabeth II)

“Fiindcă este scris: „‘Pe viața Mea Mă jur’, zice Domnul, ‘că orice genunchi se va pleca înaintea Mea și orice limbă va da slavă lui Dumnezeu.’”
Romani 14:11

Cu prețuire pentru sfinți,
Toni Berbece