Skip to main content

Predica “grotească” de la o înmormântarea

Un preot a fost chemat la o înmormântare, însă știind care au fost problemele spirituale ale decedatului și ale anturajul său, cu puterea și înțelepciunea primite de la Dumnezeu, a predicat punând cu dragoste accentul pe acestea și oferind soluții celor veniți la înmormântare.

Dar, cum era de așteptat, foarte mulți au fost foarte ofensați și l-au blamat pe preot, inclusiv o reporteriță care a catalogat mesajul acestuia ca fiind “grotesc”.

Dragi creștini români, dacă nu v-a spus nimeni până acum, acesta este rolul preotului/pastorului. Acesta trebuie să observe care sunt derapajele spirituale ale enoriașilor și să predice pentru a le îndrepta, să le “amendeze” cum un polițist intervine pentru a corecta deviațiile de conduită civilă. Iar codul de conduită spirituală este Scriptura. Dacă ești sau nu un creștin vei fi judecat și în lumea aceasta și în cealaltă după ce scrie în Biblie.

Dar Scriptura este “grotească” pentru unii. Preoții/pastorii care nu le gâdilă urechile sunt “încuiați” veniți din Evul Mediu. Cine nu îi trimite direct în rai pe toți cu tot cu droguri, beții, divorțuri, avorturi și cu toate patimile scârboase, fără ca defuncții să le fi regretat nici măcar o secundă, este grotesc, un încuiat fanatic.

De două mii de ani tot suntem anunțați prin Apostolul Pavel că în vremurile din urmă oamenii vor căuta să li se gâdile urechile, vor căuta predicatori care să-i mintă frumos, că pot atinge Cerul și viața veșnică cu tot cu urâciunile pe care le fac. Când mai apare câte unul care are îndrăzneala să le spună adevărul, aceștia sar ca fripți cum au sărit scrâșnind din dinți ucigașii martirului Ștefan.

Doamne, trezește-i pe români dacă mai e timp. Dacă nu, zicem și noi ca în Apocalipsa: “Cine se sfințește, să se sfințească în continuare, iar cine păcătuiește să păcătuiască în continuare!”

Cu prețuire,

Toni Berbece