A fost o vreme în care ea și el nu se grăbeau dimineață la prima deschidere a ochilor să-și verifice Instagramul/Facebook-ul, mesajele și like-urile de la străini, când persoana cu adevărat importante era trecute cu vederea. Era o vreme când ziua se începea cum o începea Sfântul Daniel, pe genunchi înaintea lui Dumnezeu și nu cu ochii, aproape lipiți după somn, în lumina orbitoare a lumii din telefoanele noastre.
Era o vreme în care singurele “like-uri” care contau erau de la Dumnezeu, de la soț/soție și de la cei din casa ta, restul erau detalii. Azi luptăm pentru like-urile miilor de prieteni, care nu-s lângă noi, în timp ce în case poate că este ceartă, neînțelegere și vrajbă.
Era o vreme în care zâmbetul nu era doar pentru poze și pentru afișarea fericirii în fața unor străini, ci în care zâmbetul era un mod de viață afișat tuturor, nu doar în camerele telefoanelor.
Era o vrem în care fiecare avea timp de Dumnezeu, de familie, de prieteni, de Biserică, de Scriptură, de rugăciune și de a face bine. Azi ne lăsăm deposedați atât de ușor de cel mai prețios lucru, de timp, care înseamnă de fapt viață. Degeaba avem telefoane cu trei camere, conturi pe toate rețelele de socializare, mii de urmăritori, dacă nu mai avem timp să îngenunchea cu toată familia la o rugăciune.
Cu prețuire,
Toni Berbece