Skip to main content

A treia și ultima zi de post pentru națiune – “Mai am 7000…”

Dacă vă întrebați cât de mult contează ca cineva să se roage pentru o națiune gândiți-vă că dacă nu era Moise să mijlocească pentru poporul evreu azi am fi avut cu totul și cu totul o altă poveste a salvării, o altă Biblie, cu același Salvator, însă Dumnezeu putea schimba macazul, dar Moise a strigat: “Dacă nu ierți acest popor mai bine șterge-mă pe mine din Cartea Vieții!” Iar Dumnezeu l-a iertat.

Mai înainte de acest moment, Dumnezeu ar fi fost dispus să salveze Sodoma și Gomora și să aducă reabilitare peste aceste cetăți dacă ar fi avut doar zece oameni buni. Vă puteți imagina că nu erau măcar zece oameni buni în ele? Pentru că nu au fost acești oameni au murit mii, zeci de mii. Iar azi avem un loc mort și nelocuit care ne vorbește despre lipsa de mijlocitori (Marea Moarta este vechea așezare a acestor cetăți). Așadar zece pot salva o națiune.

Ilie a crezut că era singur, așa părea, însă Dumnezeu număra în fiecare zi inimile celor care strigau spre el din cauza stricaților Ahab și Izabela care duceau poporul în destrăbălare și corupție. În ziua când Ilie se credea singur, Dumnezeu numărase genunchii a 7000 de oameni (14.000 de genunchi pentru că puterea celor ce se roagă este dublă). De fapt într-o națiune doar aceștia contează, restul trăiesc datorită lor, prin harul și mila chemate de sus. Azi Dumnezeu va numără din nou mijlocitorii din România. Ești tu printre ei? Vei fi printre salvatorii acestei națiuni sau te bazezi doar pe “Ilie”?

Înainte cu două săptămâni de revoluția din ‘89, Duhul lui Dumnezeu a unit miraculos mai mulți oameni ai rugăciunii din întreaga lume. Aceștia au simțit o chemare puternică de a veni în această țară și de a post și de a cere eliberarea ei. Au făcut acest lucru, iar în scurtă vreme eliberarea României a avut loc. Azi e iar robită în vremuri de așa zisă libertate. Dar oare așteptăm mijlocitori tot de peste hotare sau mijlocim noi românii pentru țara noastră?

Iată o listă cu motive de mijlocire:

1. Ideologia degradării morale să nu aibă acces în acest popor, faliment și planuri încurcate să scrie peste cei ce o promovează, atât televiziuni cât și companii sau promoteri independenți !

2. Corupția politică și din orice alt domeniu să fie eradicată. Dumnezeu să lase prosperitate materială peste acest popor!

3. “Industria” drogurilor, a prostituției, a pornografiei, a video chatului, a cămătăriei să fie de asemenea eradicate. Cei ce se ocupă cu aceste lucruri să cunoască groaza lui Dumnezeu și să se lase de rău!

4. Avorturile să dispară din România, medicii ginecologi să renunțe la această practică, pe teritoriul României să umbli din clinică în clinică și să nu mai găsești medici ucigași!

5. Divorțul să nu mai fie o modă, orice familie să cunoască dragostea din Dumnezeu și să rămână unită!

6. Vrăjitoria, ocultismul, cluburile, casele de pariuri și de jocuri de noroc unde demonii își bat joc de oameni să intre în faliment, acestea să nu mai fie o atracție pentru români, ci mai degrabă o scârbă, locuri și practici disprețuite!

7. Biserica să fie Biserică și nu organizație religioasă de manipulat masele în vederea unui venit de sute de milioane de euro, Biserica să se întoarcă la Scripturi, iar românii să-L cunoască pe Hristos, valuri de trezire spirituală să vină peste acest popor, iar stadioanele să devină locuri de închinare liberă în duh și adevăr, pe care zeci de mii de români să se roage și să laude pe Dumnezeu!

Roagă-te pentru aceste lucruri și crede că Dumnezeu ne poate asculta. Suntem mulți, zeci de mii, am primit multe confirmări și știu că biruința va fi mare!

Cu prețuire,

Toni Berbece